Guvernul Orban a rezolvat cu celeritate problemele minerilor
Guvernul României repară o nedreptate nerezolvată de un an. Minerii din Valea Jiului, care își vor pierde locurile de muncă prin disponibilizare, vor beneficia de venituri lunare în completare.
Documentul a fost adoptat în ședința de Guvern de astăzi. Guvernul condus de Ludovic Orban a rezolvat cu celeritate una dinre cele mai stringente probleme sociale ale minerilor din Valea Jiului.
La propunerea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Guvernul României a aprobat astăzi Ordonanța de Urgență prin care se asigură veniturile lunare în completare pentru minerii care urmează să fie disponibilizați din cadrul companiilor: Complexul Energetic Hunedoara și Societății Naționale de Închideri Mine.
Situația pe care o îndreaptă Ordonanța de Urgență adoptată astăzi nu a fost rezolvată de mai bine de un an. Astfel, guvernul actual a alocat suma de 91,497 milioane de lei pentru acoperirea veniturilor lunare în completare și va fi asigurată pentru perioada 2019-2024 din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Conform Ordonanței de Urgență, venitul în completare pentru fiecare persoană este egal cu diferența dintre salariul net al acesteia din ultimele 3 luni de activitate, dar nu mai mult decât nivelul salariului mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care angajatul este disponibilizat și nivelul indemnizației de șomaj din același an.
“Guvernul corectează o nedreptate care putea fi rezolvată de Cabinetul precedent, încă de acum un an: să asigure venituri lunare în completare de care, colegii lor, disponibilizați anterior au beneficiat. Ordonanța de Urgență adoptată astăzi acordă protecție socială minerilor disponibilizați, drepturi legitime având în vedere specificul și importanța activității pe care minerii o desfășoară”, spune ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil-Daniel Popescu.
Cât privește perioada în care minerii din Valea Jiului de la cele două societăți vor beneficia de venitul lunar în completare, aceasta va depinde de vechimea în muncă, după cum urmează:
– 12 luni pentru persoanele cu o vechime cuprinsă între 3 până la 10 ani
– 20 de luni pentru angajații cu o vechime cuprinsă între 10-15 ani
– 24 de luni pentru salariații cu o vechime cuprinsă între 15-22 de ani
Precizăm că minerii vor beneficia atât de venitul lunar în completare cât și de indemnizația de șomaj.
Cât privește persoanele care se vor reîncadra în muncă mai devreme de expirarea perioadei venitului lunar în completare, acestea vor beneficia de 50% din plată, până la finalul acesteia.
Persoanele care vor solicita în timpul încasării venitului lunar în completare decizia de pensionare, vor nu vor mai primi venitul lunar odată cu încasare primei pensii.
Totodată, venitul lunar în completare nu poate fi încasat în paralel cu plata indemnizației de creștere a copilului, până la împlinirea acestuia a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap.
Persoanele disponibilizate anterior de la aceste societăți au beneficiat de venitul lunar în completare. Ca urmare, adoptarea Ordonanței de Urgență de astăzi asigură un tratament egal tuturor minerilor care fac parte din planurile de disponibilizare aprobate de societăți și de Comisia Europeană.
Colaborator