Guvernul extinde termenul limită pentru depunerea Declaraţiei Unice
Guvernul a anunţat joi că, la propunerea Ministerului Finanţelor, a extins, prin OUG, termenul limită pentru depunerea Declaraţiei Unice până în 31 iulie, faţă de 16 iulie cât era iniţial.
Decizia a fost luată în condiţiile în care site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a funcţionat cu întreruperi, în ultimele zile, din cauza numărului mare de contribuabili care au intrat să depună online Declaraţia Unică.
Guvernul a anunţat că, în rest, toate modificările făcute de Guvern în acest an, în legătură cu depunerea declaraţiei unice, rămân în vigoare.
Mai exact, este vorba de persoanele care au creanţe către Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), dar în acelaşi timp au de primit de la această instituţie despăgubiri conform legilor de restituire.
Luni, Ministerul Finanţelor anunţase că 16 iulie este data limită pentru depunerea Declaraţiei Unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
”Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au de asemenea obligaţia de a depune Declaraţia Unică”, se arată în comunicat.
Declaraţia Unică se poate depune online, atât prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV), pe baza de nume utilizator şi parolă, sau cu certificat digital calificat, cât şi prin intermediul portalului e-guvernare.ro.
Declaraţia se poate depune şi direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice până la termenul limită, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019.
Printr-o declaraţie rectificativă, Declaraţia Unică poate fi modificată de către contribuabili din proprie iniţiativă, ori de câte ori informaţiile declarate anterior trebuie rectificate, a anunţat instituţia.
news.ro