Guvernul a aprobat unele măsuri privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare

Guvernul a aprobat, miercuri, unele măsuri privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare, acestea vizând atât aspecte tehnice, cât şi atribuţiile şi sarcinile care le revin instituţiilor implicate. De asemenea, au fost aprobate bugetul şi cheltuielile, suma necesară pentru buna desfăşurare a scrutinului ridicându-se la 252.732.000 de lei.

Guvernul a aprobat, miercuri, o serie de măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Parlamentul European, se arată într-un comunicat de presă transmis de MAI.

Prin hotărârile de Guvern adoptate au fost stabilite modelul, dimensiunile, condiţiile de tipărire, de gestionare şi de utilizare a timbrului autocolant la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, modelul de buletin de vot, de liste electorale şi cel al ştampilelor birourilor electorale, respectiv al celor cu menţiunea „VOTAT”.

De asemenea, au fost stabilite atribuţiile şi sarcinile care revin Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Statistică, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prefecţilor şi primarilor în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European din acest an.

„Totodată, au fost aprobate Bugetul şi cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Astfel, suma necesară pentru buna desfăşurare a scrutinului este de 252.732 mii lei. Aceste fonduri vor fi repartizate instituţiilor cu atribuţii în organizarea alegerilor, respectiv Ministerului Afacerilor Interne, Secretariatului General la Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale”, arată MAI.

În şedinţa de Guvern din 14 februarie au fost stabilite deja reglementări cu privire la garantarea organizării în mod liber, corect şi sigur a alegerile europarlamentare, prin măsuri de prevenire şi combatere a fraudelor electorale, prin asigurarea securităţii cibernetice şi a protecţiei datelor cu caracter personal prelucrate în context electoral.

Astfel, Autoritatea Electorală Permanentă, împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică, asigură implementarea şi operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV.

Selecţia persoanelor care vor asigura operarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal în secţiile de votare se va realiza conform prevederilor în vigoare.

De asemenea, AEP va asigura, cu sprijinul STS, aplicaţia, echipamentele şi serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării. Operatorii de calculator vor asigura înregistrarea video-audio neîntreruptă a operaţiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru numărarea voturilor.

Formaţiunile politice care vor participa la alegeri, precum şi candidaţii independenţi, pot desemna persoane care să verifice inclusiv în ziua de referinţă, până la încheierea votării, aplicaţia informatică utilizată de BEC şi organismele electorale ierarhic inferioare pentru centralizarea rezultatelor votării.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va asigura transmiterea prin mijloace electronice către BEC a fotografiei procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării.

Atât înregistrările, cât şi fotografiile proceselor-verbale se vor realiza în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice puse la dispoziţie de STS, mai arată MAI.

Recent, Guvernul a stabilit oficial ziua de 26 mai pentru alegerile europarlamentare şi calendarul pentru alegeri, astfel că până în 28 martie trebuie depuse candidaturile.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *