Guvernul a aprobat aproximativ 60.000 de locuri la tratament balnear pentru acest an
Guvernul a stabilit numărul biletelor de tratament balnear pe care le poate asigura în anul 2020 prin sistemul administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, aprobând 59.926 de locuri.
MInisterul Muncii a transmis, marţi seară, printr-un comunicat, că acordarea biletelor de tratament se face în limita numărului de locuri asigurate în unităţile aflate în proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi a sumelor alocate în acest scop prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. În acest an, Guvernul a alocat 370.314.000 lei cu această destinaţie, prin Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat.
“Biletele, care includ tariful pentru 12 zile de tratament balnear, vor fi repartizate pe maximum 19 serii, pentru un sejur de 16 zile.Pot solicita bilete de tratament pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al acestora va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau cu boli profesionale”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că la cele 59.926 de locuri la tratament balnear se pot adăuga, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, bilete de tratament balnear contractate cu alţi operatori economici interesaţi.
Numărul de locuri contractate va fi anunţat după finalizarea procedurilor de licitaţie publică.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţase că biletele de tratament şi odihnă pentru pensionari trebuie repartizate mai eficient. Ministrul spune că, deşi cererea pare mare, totuşi rămân nedistribuite circa 15.000 de bilete pe an şi va analiza din ce motive se întâmplă acest lucru, anunţând totodată şi simplificarea procedurilor.
news.ro