Guvernul alocă fonduri pentru modernizarea unor străzi din municipiul Petroșani

Opt străzi din municipiul Petroșani vor fi reabilitate cu bani de la Guvern. Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a semnat Ordinul  pentru aprobarea listei-sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul Subprogramului ”Drumuri de interes local și drumuri de interes județean”, din Programul național de construcții de interes public sau social.

Opt străzi din municipiul Petroșani se află pe lista de investiții.

”Guvernul Ludovic Orban a modificat luna trecută statutul CNI și astăzi avem posibilitatea să realizăm, printr-un subprogram, drumuri locale și drumuri județene. Guvernul liberal și-a propus ca în următorii ani să realizeze 20.000 de km de drum local și 7.000 de km de drumuri județene. Asta înseamnă că vom reuși în câțiva ani să dublăm kilometri de drumuri reabilitate în România. Astăzi suntem la 31,2% din drumurile locale și județene, iar la finalul acestei perioade de investiții vom ajunge la 76% din drumurile locale și județene reabilitate și îmbunătățite”, a declarat recent la Petroșani ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ștefan.

Anexă: Lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului ”Drumuri de interes local și drumuri de interes județean”.

Pentru județul Hunedoara în lista-sinteză sunt prevăzute 27 obiective de investiții:

Baia de Criș Modernizare drumuri și străzi în satele Baia de Criș, Baldovin, Caraci, Cărăstău, Lunca, Risculița și Țebea, comuna Baia de Criș, județul Hunedoara
Băcia Modernizare drumuri și străzi de interes local în comuna Băcia, județul Hunedoara
Bănița Reabilitare și modernizare drumuri în comuna Bănița, județul Hunedoara
Brad Modernizare DN74, strada Moților, Goșa, Țărățel, municipiul Brad, județul Hunedoara
Brad Amenajarea străzilor Primar Ioan Bocăescu și Nestor Lupei, municipiul Brad, județul Hunedoara
Brad Modernizarea străzilor Lunca și Călămărești în municipiul Brad, județul Hunedoara
Buceș Modernizare drumuri comunale și vicinale în comuna Buceș
Bunila Modernizare drumuri de interes local în comuna Bunila, județul Hunedoara
Bunila Modernizare DC 111 – Bunila – Alun, în comuna Bunila, județul Hunedoara
Burjuc Modernizare drumuri de interes local în comuna Burjuc, județul Hunedoara
Cerbăl Modernizare DC 115A sat Ulm, DC 121 sat Arănieș, DC 118 sat Merișorul de Munte, străzi în sat Cerbăl, comuna Cerbăl, județul Hunedoara
Gurasada Modernizare drumuri comunale, drumuri vicinale, străzi și ulițe de interes local în comuna Gurasada, județul Hunedoara
Hațeg Modernizare străzi: str. 1 Mai, str. Cimitirului 2, str. Octavian Goga, str. Arsenie Boca drum spre stația de epurare în oraș Hațeg și străzi laterale în localitatea Nălațvad, județul Hunedoara
Pestișu Mic Modernizare drum vicinal Pestișu Mic și drumuri de acces, comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara
Pestișu Mic Reabilitare drum comunal: DC 120, sat Nandru, comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara
Pestișu Mic Modernizare drum comunal DC 120A și drum vicinal, Dumbrava-Cutin, comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara
Petroșani Reabilitare și modernizare strada Slătinioara, municipiul Petroșani, județul Hunedoara
Petroșani Reabilitare și modernizare strada General Vasile Milea și strada Maleia, municipiul Petroșani, județul Hunedoara
Petroșani Modernizarea străzilor Sarmisegetusa, Jiului, Pompierilor, Miorița, Aurel Vlaicu din municipiul Petroșani, județul Hunedoara
Rapoltu Mare Modernizare stradă interioară „Ungurească”, localitatea Bobâlna, comuna Rapoltu Mare, județul Hunedoara
Râu de Mori Modernizare drum comunal Brazi – Casa Verde (DC 81), în comuna Râu de Mori, județul Hunedoara
Romos ”Reabilitare drum comunal DC49-Romos-Vaidei-Pișchinți-Izvorul Aurel Vlaicu, comuna Romos, jud. Hunedoara” – km 0+000-km 2+557
Romos Reabilitare drum comunal DC48B (Drum comunal ce face legătura DN7-Halta Geoagiu spre Cugir prin sat Romos-Romoșel, limita județ Alba)
Sălașu de Sus Modernizare străzi în satele Coroiești, Râu Mic, Râu Alb, Peștera, comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara
Sântămăria-Orlea Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră în localitățile Bucium-Orlea și Balomir, comuna Sântămăria-Orlea, județul Hunedoara
Totești Modernizare drumuri de interes local în comuna Totești, județul Hunedoara
Vălișoara Modernizare drumuri în comuna Vălișoara, județul Hunedoara

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *