Guvernul a adoptat Ordonanţa care reglementează recepţiile lucrărilor din domeniul construcțiilor

Ministerul Transporturilor a anunţat joi că Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care modifică şi completează acte normative, din domeniul construcţiilor, ce reglementează recepţiile lucrărilor, pentru a putea fi recepţionate şi deschise circulaţiei secţiuni de drumuri finalizate, care pot fi utilizate separat.

Astfel, se vor putea da în circulaţie sectoare, loturi, secţiuni sau obiecte de lucrări incluse în autorizaţia de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuţie diferite, dacă acestea pot fi utilizate separat, conform destinaţiei lor, potrivit ministerului.

Prin prezentul act normativ se urmăreşte crearea unui cadru legal pentru proiectele de infrastructură de transport care acoperă toate categoriile de lucrări specifice.

În plus, este vizată eliminarea blocajelor în implementarea proiectelor şi accelerarea punerii în funcţiune a obiectivelor de investiţii, inclusiv pe loturi/secţiuni/sectoare/părţi/obiecte din cuprinsul autorizaţiei de construire, înainte de finalizarea tuturor lucrărilor din contract.

Guvernul urmăreşte şi reducerea riscurilor financiare asociate implementării proiectelor de investiţii în infrastructura naţională de transport şi accelerarea conectării reţelei naţionale de transport rutier şi feroviar la reţeaua trans-europeană de transport.

Potrivit prevederilor de până acum, lucrările de construcţii autorizate se considerau finalizate dacă erau realizate toate elementele prevăzute în autorizaţia de construire şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor.

”Astfel, era imposibilă recepţionarea pe loturi, secţiuni, sectoare sau obiecte de lucrări incluse în autorizaţia de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuţie diferite, care fac parte din proiecte complexe pentru care s-a emis o singură autorizaţie de construire, în situaţia în care acestea pot fi utilizate separat, conform destinaţiei lor”, se arată în comunicat.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *