Guvernul a suplimentat suma alocată decontării aparaturii, echipamentelor medicale şi de protecţie

Vicepremierul Raluca Turan anunţă că Guvernul a suplimentat suma alocată decontării, din bani europeni, a aparaturii, echipamentelor medicale şi de protecţie, în contextul crizei sanitare. Suma totală este de 1,2 miliarde de euro.

„30 septembrie a fost ultima zi în care spitalele şi alte unităţi sanitare, DSP-urile, centrele sociale rezidenţiale publice pentru categorii vulnerabile au putut aplica pentru finanţarea cheltuielilor generate de pandemie. Au fost depuse 297 de cereri de finanţare în valoare de peste 1,2 miliarde euro. 54 dintre ele, în valoare de aproape 165 de milioane au fost aprobate, celelalte aflându-se în proces de evaluare a eligibilităţii”, a transmis, joi seară, vicepremierul Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, bugetul pe care l-a alocat initial Guvernul pentru finanţarea dotării spitalelor în contextul pandemiei a fost de 350 milioane euro, cu o limită de supracontractare de 400 de milioane euro.

„Am decis creşterea acestui plafon până la 1,2 miliarde de euro pentru a susţine efortul unităţilor medicale de a investi în dotări şi echipamente. Sunt investiţii care vor rămâne în spitale, la dispoziţia pacienţilor, şi după ce criza sanitară va trece”, a mai transmis Turcan.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *