Guvernul a aprobat proiectul de Lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de Lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor, act normativ care permite emiterea de autorizaţii de construire mult mai repede şi cu mai puţină birocraţie, ministrul Dezvoltării Cseke Attila precizând că termenul de emitere, care, astăzi, în practică, poate ajunge şi la un an, va fi redus la 65 zile.
Conform lui Cseke, este cel mai important act normativ în construcţii din ultimii 20 de ani, care eficientizează şi simplifică procesele de avizare, autorizare şi monitorizare în domeniile urbanismului, amenajării teritoriului şi construcţiilor.
Ministrul a subliniat: prin acest Cod, termenele de avizare a documentaţiilor de urbanism şi de autorizare a lucrărilor de construire vor fi considerabil reduse, astfel încât să nu se mai „plimbe” documentaţiile de la o instituţie la alta.
Prin Cod, se propune şi crearea unui Registru naţional al clădirilor, un sistem informatic care va conţine datele despre toate construcţiile autorizate, indiferent de finanţare – public sau privat, inclusiv date privind riscul seismic al clădirilor.
În mediul rural, se vor putea construi, doar cu notificarea primăriei, locuinţe unifamiliale pentru folosinţa proprie, cu parter, fără subsol, de 150 mp, pe bază de proiecte proprii, întocmite de specialişti sau proiecte tip puse la dispoziţie de autorităţile locale. De asemenea, cu notificarea primăriei şi fără autorizaţie de construure, se vor putea închide balcoanele în blocuri, se vor putea construi garaje, terase acoperite, pergole sau bucătării de vară.
Reguli mai aspre pentru construcţiile fără autorizaţie
Pentru descurajarea lucrărilor fără autorizaţie de construire, se introduce o autorizaţie de regularizare, care impune conformarea construcţiei la toate normele aplicabile şi avizarea corespunzătoare a documentaţiei. În plus, procedura de regularizare este supusă unei taxări mai mari de zece ori decât cea existentă, ceea ce conduce la un beneficiu important pentru bugetul local.
Pentru asigurarea unei calităţi controlabile a pieţei de construcţii, firmele de construcţii vor fi certificate, iar cele care nu dovedesc că satisfac cerinţele tehnice şi administrative necesare nu pot participa la licitaţiile la care nu sunt certificate. De exemplu, o firmă care nu are specialiştii necesari pentru certificare de lucrări în domeniul sanitar nu va putea participa la licitaţii pentru reabilitări sau construire de spitale – a precizat ministrul Dezvoltării.
Actul normativ propune şi introducerea taxei de echipare edilitară pentru dezvoltările mari (cu peste 500 de unităţi locative), care se va plăti către bugetul local, cu destinaţia clar definită pentru infrastructură edilitară, rutieră, sanitară, educaţională. „Astfel, nu vom mai avea cartiere întregi construite haotic, fără asigurarea infrastructurii edilitare şi rutiere sau fără cabinete medicale, creşe, grădiniţe şi şcoli – funcţiuni esenţiale pentru o locuire sănătoasă şi echilibrată, iar părinţii nu vor mai fi nevoiţi să străbată zeci de kilometri pentru a-şi duce copiii la o unitate de învăţământ”, a subliniat Cseke Attila.
news.ro
Inainte de a aprecia prevederile viitorului cod, consider că ar trebui să cunoaştem conjunctura şi cauzele pentru care obţinem rezultate nemulţumitoare în domeniul calităţii şi a disciplinei din construcţii.
In proiectul de cod s-au introdus PALEATIVE, care pot fi apreciate doar de necunoscătorii domeniului. Principiile şi mecanismele care funcţionează în Uniunea Europeană sunt altele. Este o ILUZIE că viitorul cod poate aduce rezultate mai bune, atât timp cât NICI DEZIDERATELE IMPORTANTE descrise în „Expunerea de motive” a proiectului, NU VOR FI IMPLEMENTATE în viitorul cod.
„Prin intermediul Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor se propune UN PROCES MAJOR DE REFORMARE care să permită o reconcepere și o abordare inovativă a proceselor”. Insă procesul major de reformare LIPSEŞTE CU DESĂVÂRŞIRE din CATUC.
SOLUŢII pentru REFORMARE EXISTĂ. Problema este că modele performante, care şi-au probat eficienţa în ţări ale UE dezvoltate, NU SE DOREŞTE SĂ FIE IMPLEMENTATE ÎN ROMÂNIA.
Vă propun să analizaţi două articole, publicate de „Revista Construcţiilor” intitulate „CODUL AMENAJĂRII TERITORIULUI, URBANISMULUI ŞI CONSTRUCȚIILOR ÎNTRE VIS ŞI REALITATE” şi DUPĂ ACEEA SĂ TRAGEŢI CONCLUZII.
https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2022/05/01/codul-amenajarii-teritoriului-urbanismului-si-constructiilor-intre-vis-si-realitate-ii/
https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2022/03/01/codul-amenajarii-teritoriului-urbanismului-si-constructiilor-intre-vis-si-realitate-i/