Guvernul a aprobat o Ordonanţă pentru finanţarea puternică a economiei româneşti
Ministrul Finanţelor Publice a declarat, miercuri, că în şedinţa de Guvern s-a aprobat o Ordonanţă de guvern pentru finanţarea puternică a economiei româneşti, care prevede finanţarea cu 7,5 miliarde de lei a întreprinderilor mici şi mijlocii din construcţii, agricultură, zona de producţie şi zona de intermediere.
Astăzi, Guvernul a aprobat o ordonanţă de guvern pentru finanţarea puternică a economiei româneşti, a spus ministrul Finanţelor, precizând că OUG prevede finanţarea cu 7,5 miliarde de lei a întreprinderilor mici şi mijlocii din construcţii, agricultură, zona de producţie şi zona de intermediere.
„Au fost aprobate programele IMM Prod, care reprezintă o trecere de la economia de consum la cea de producţie, programul Rural Invest. Finanţarea pentru aceste două programe, împreună, este de 4 miliarde”, a mai afirmat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Despre programul pentru construcţii, el a afirmat că acesta se referă la IMM-uri şi investiţiile la scară mică, la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei.
Câciu a anunţat că tot astăzi s-a aprobat în şedinţa de Guvern proiectul privind băncile de dezvoltare din România, proiect pe care speră ca Parlamentul să îl adopte în regim de urgenţă, pentru că acest tip de bănci vor ajuta la dezvoltarea economiei româneşti prin investiţii direcţionate către sectoarele productive.
news.ro