Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede compensarea pierderilor din industria HoReCa
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede compensarea pierderilor din industria HoReCa, în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri din 2020 faţă de cea înregistrată în 2019.
Durata schemei de ajutor de stat este de la data adoptării până la 30 iunie 2021.
Schema de ajutor de stat vizează acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe nerambursabile pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei.
Schema de ajutor de stat își propune, astfel, să contribuie la supraviețuirea și relansarea acestui sector, prin salvarea de la faliment a unui număr important de actori economici, dar și a locurilor de muncă generate de aceștia.
foto: Guvernul României