Guvernul a aprobat amnistia fiscală pentru dobânzi şi penalităţi datorate de firmele care vor achita principalul restanţelor până la 15 decembrie 2020
Guvernul a aprobat amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanţelor pentru dobânzi, penalităţi şi alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanţelor până la data de 15 decembrie 2020, măsură care va sprijini mediul de afaceri lovit de criza Covid-19 şi va avea un efect pozitiv asupra încasărilor bugetare din acest an, a informat ministerul, care estimează un impact bugetar pozitiv de până la 2 miliarde de lei.
„Principalele beneficii ale introducerii amnistiei sunt relansarea economiei şi depăşirea unor probleme economice ale contribuabililor, precum şi diminuarea datoriilor acestora. Prin aprobarea amnistiei se are în vedere încasarea obligaţiilor bugetare restante la 31 martie 2020, precum şi obligaţiile bugetare cu termene de plată între 1 aprilie 2020 si 15 decembrie 2020, astfel că, pe de o parte, anularea accesoriilor sprijină contribuabilii care pot folosi lichidităţile de care dispun pentru continuarea activităţii afectată direct sau indirect de criza Covid – 19 şi permite curãţarea bilanţurilor de datorii, iar pe de altă parte, se asigură o creştere a veniturilor la bugetul general consolidat”, arată un comuniat emis vineri de Ministerul Finanţelor Publice.
MFP estimează un impact bugetar pozitiv de până la 2 miliarde de lei.
Cei mai mulţi beneficiari sunt din sectorul economic privat.
Facilităţile fiscale vizează toţi contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020 (persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfăşoarã activităţi economice sau profesii libere, entitãţi fãrã personalitate juridică, instituţii publice, etc).
Ordonanţa de Urgenţă elaborată de MFP reglementează patru tipuri de facilităţi fiscale şi acoperă toată situaţiile cu care se pot confrunta contribuabilii.
„Măsura 1 – Anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, în cazul contribuabililor care la această dată au în sold atât obligaţii bugetare accesorii cât şi obligaţii bugetare principale. În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulãrii accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, să achite obligaţiile curente (cele născute dupã 31 martie 2020), să depună toate declaraţiile fiscale şi să depună cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020”, arată Ministerul de Finanţe.
Cu alte cuvinte, la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, contribuabilul nu trebuie să mai aibã niciun fel de datorie, cu excepţia accesoriilor care se anulează.
„Măsura 2 – Anularea dobânzilor, penalitãţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declaraţie rectificativã, cu scadenţă anterioară datei de 31 martie 2020 inclusiv. În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate iniţial pot depune declaraţie rectificativă prin care sã declare obligaţiile suplimentare şi pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor declarate suplimentar dacã plãteşte aceste obligaţii, precum şi obligaţiile curente (cele nãscute dupã 31 martie 2020), depune toate declaraţiile fiscale şi, bineînţeles, depune cererea de anulare a accesoriilor pânã la 15 decembrie 2020”, precizează ministerul.
O altă facilitate este Măsura 3 – Anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv dacă la această dată contribuabilul are în sold doar accesorii iar obligaţiile bugetare principale au fost stinse. În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile curente (cele născute dupã 31 martie 2020), să depună toate declaraţiile fiscale si să depună cererea de anulare a accesoriilor pânã la 15 decembrie 2020.
Măsura 4 – Anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadente anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisã ca urmare a inspecţiei fiscale sau verificãrii situaţiei fiscale personale, care este în curs de derulare la data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã.
În acest caz, contribuabilii care la data intrãrii în vigoare a ordonanţei au în derulare o inspecţie fiscalã ori o verificare a situaţiei fiscale personale pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor stabilite suplimentar de organul de control dacã plãtesc aceste obligaţii pânã la termenul de platã stabilit în decizia de impunere şi dacã depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicãrii deciziei, indiferent dacã acest control a fost finalizat pânã la 15 decembrie 2020 sau ulterior acestei date.
Aceste facilitãţi fiscale pot fi aplicate şi de autoritãţile administraţiei publice locale, opţional, în situaţia în care consiliul local stabileşte, prin hotãrâre, aplicarea acestor prevederi, precum şi procedura aplicabilã.
Facilitãţile fiscale sunt aplicate şi de alte autoritãţi sau instituţii publice care administreazã obligaţii bugetare, în sensul cã şi aceste entitãţi anuleazã accesoriile pentru obligaţiile bugetare pe care le administreazã, dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de ordonanţa de urgenţã.
Contribuabilii pot notifica organului fiscal intenţia de a beneficia de anularea accesoriilor. În acest caz, pentru accesoriile ce pot forma obiectul anulãrii se instituie un regim special de administrare. Pentru debitorii care nu au notificat organul fiscal pentru a beneficia de anularea accesoriilor, dobânzile, penalitãţile şi toate accesoriile care pot fi anulate şi care au fost achitate dupã data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã, se restituie, la cerere, potrivit Codului de procedurã fiscalã.
În cazul contribuabililor pentru care au fost instituite popriri la data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã, în scopul acordãrii posibilitãţii de a beneficia de anularea accesoriilor se reglementeazã posibilitatea contribuabilului de a efectua plãti din sumele indisponibilizate ca efect al popririi.
Dacã îndeplineşte condiţiile, un contribuabil poate beneficia de anularea accesoriilor în oricare dintre facilitãţile fiscale menţionate anterior. Astfel, un contribuabil poate sã cumuleze toate facilitãţile dacã pânã la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, îndeplineşte condiţiile prevãzute de ordonanţa de urgenţã.
Contribuabilii care la data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã beneficiazã de eşalonare la platã pot beneficia de facilitãţile fiscale dacã îndeplinesc condiţiile impuse de ordonanţã, pe de o parte, iar pe de altã parte, doresc şi menţinerea eşalonãrii la platã, ori dacã finalizeazã eşalonarea pânã la 15 decembrie 2020, textul ordonanţei fãcând distincţie între aceste situaţii.
news.ro