Guvernul a adoptat rectificarea bugetară

Guvernul a transmis, printr-un comunicat de presă, detalii despre rectificarea bugetară adoptată.

”Rectificarea bugetară propusă Guvernului şi aprobată în şedinţa de joi se bazează pe noua estimare a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză care indică o contracţie de 1,9% a economiei României în 2020. În condiţiile unui deflator PIB de 4,1%, valoarea nominală a produsului intern brut estimat coboară de 1.082,1 miliarde lei, faţă de 1.129,2 miliarde lei cât s-a avut în vedere la bugetul iniţial. Deficitul bugetului general consolidat creşte în sumă absolută de la 40,54 miliarde lei la 72,5 miliarde lei, respectiv cu 32 miliarde lei, pe fondul unei diminuări cu 19,5 miliarde de lei a veniturilor totale şi a unei majorări de 12,5 miliarde lei a cheltuielilor totale”, a transmis Executivul.

Potrivit sursei citate, influenţa negativă a veniturilor din economia internă, cauzată în mare parte de facilităţile fiscale acordate, este estimată la 23 de miliarde lei, dar o parte va fi compensată prin intrări suplimentare de 3,9 miliarde lei venituri din fonduri europene pentru decontarea sumelor utilizate în măsurile de combatere a coronavirusului COVID-19.

Cea mai amplă scădere este aşteaptată la încasările din contribuţii de Asigurări Sociale (8,36 miliarde lei), ca urmare a măsurilor privind şomajul tehnic şi a reducerii sau opririi activităţii în unele sectoare.

Reducerea şi închiderea unor activităţi va impacta şi pe încasările din TVA (- 5,6 miliarde lei), accize (- 2,7 miliarde lei) sau impozit pe profit (- 2,3 miliarde lei).

Influenţele pe principalii ordonatori de credite ai bugetului de stat se prezintă astfel:

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: +8.103,9 milioane lei, din care, în principal: +1.889,4 milioane lei pentru indemnizaţii în urma suspendării activităţii conform OUG nr.30/2020 şi +6.042,4 milioane lei transferul de echilibrare către Bugetul asigurărilor sociale de stat.

Ministerul Sănătăţii: +3.796,4 milioane lei, astfel:

  • + 740,0 milioane lei, în principal pentru programe de sănătate, achiziţii în regim de urgenţă de echipamente/materiale sanitare, transferuri de capital pentru susţinerea măsurilor destinate combaterii pandemiei cu coronavirusul SARS-CoV-2.
  • + 250 milioane lei, suplimentarea cheltuielilor aferente programelor cu finanţare rambursabilă
  • + 2.791,4 milioane lei, suplimentarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Ministerul Finanţelor Publice – Acţiuni Generale: +3.215,0 milioane lei, din care în principal pentru: + 3.000,0 milioane lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, 200 milioane lei pentru schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID – 19.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei: +1.000 milioane lei pentru derularea Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

Ministerul Afacerilor Interne: +586,2 milioane lei per sold, s-a suplimentat pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2 cu +680 milioane lei, astfel:

  1. +200 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2, potrivit prevederilor OUG nr. 1/2020 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.
  2. +480 milioane lei pentru stocuri de urgenţă medicală, în baza prevederilor OUG nr. 11/2020; dotarea structurilor Poliţiei de Frontieră Române, Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi IGSU, care participă la acţiuni de limitare a răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor: +135,0 milioane lei reprezentând subvenţii acordate operatorilor economici din coordonarea acestuia.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: +100 milioane lei pentru asigurarea sumelor necesare garanţiilor de stat pentru împrumuturile contractate de întreprinderile din sectorul agricol.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la domiciliu: +34,7 milioane lei pentru achiziţia de către direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de echipamente de protecţie şi materiale de dezinfecţie necesare desfăşurării activităţii în condiţii de siguranţă.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: +27,5 milioane lei pentru achiziţia de echipamente, inclusiv licenţe şi aplicaţii informatice pentru creşterea capacităţii STS de asigurare a solicitărilor de servicii de comunicaţii şi tehnologia informaţiei primite de la autorităţile şi instituţiile statului implicate în combaterea pandemiei de coronavirus şi limitarea răspândirii acesteia, precum şi pentru proiectarea de către STS de sisteme de comunicaţii şi aplicaţii necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor locale, pentru a comunica în timp real şi permanent cu persoanele carantinate sau izolate.

Serviciul Român de Informaţii: +13,2 milioane lei pentru susţinerea activităţii unităţilor sanitare din reţeaua proprie, igienizarea spaţiilor de lucru, asigurarea materialelor de protecţie pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea pe aeroporturi şi de transport al corespondenţei clasificate.

Ministerul Afacerilor Externe: +6,5 milioane lei în special pentru acoperirea cheltuielilor transportului în România a cetăţenilor români aflaţi în carantină pe teritoriul altor state.

Academia Romana: +5,6 milioane lei per sold, din care 20,9 milioane lei pentru Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu – achiziţionare echipamente protecţie, curăţenie, dezinfectanţi, aparate UV, aparatură medicală şi echipamente comunicaţii în urgenţă.

Ministerul Apărării Naţionale: realocări de la cheltuieli de capital la bunuri şi servicii şi Transferuri între unităţi ale administraţiei publice pentru achiziţionare echipamente protecţie, curăţenie, dezinfectanţi, aparate UV, aparatură medicală şi echipamente comunicaţii în urgenţă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *