Guvernul a adoptat normele metodologice pentru programele IMM Leasing şi IMM Invest România
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, normele metologice pentru programele IMM Leasing şi IMM Invest România, în cazul celui din urmă fiind vorba despre implementarea unor modificări.
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat că în şedinţa de joi au fost adoptate două hotărâri de Guvern importante pentru implementarea Planului naţional de investiţii şi relansare economică.
„După adoptarea actelor normative primare pentru implementarea unor programe de sprijin în domeniul economic, în vederea facilitării accesului companiilor la lichidităţi în această perioadă, în acest moment au fost adoptate normele metodologice pentru două astfel de programe, respectiv programul IMM Leasing şi programul IMM Invest România”, a afirmat el.
În cazul IMM Leasing, în urma adoptării normelor metodologice de aplicare a OUG prin care a fost instituit acest program, companiile vor avea o opţiune în plus de acces la finanţare pentru achiziţia de utilaje sau echipamente tehnologice cu garanţii de stat, a susţinut Dancă.
„În cazul IMM Invest România, acesta este în derulare în acest moment, cu un număr de peste 16.000 de credite aprobate pentru întreprinderi mici şi mijlocii, iar valoarea finanţărilor depăşeşte deja 1% din PIB, respectiv peste 12 miliarde de lei, după notificarea Comisiei Europene şi modificarea programului astfel încât toţi solicitanţii să beneficieze de aceeaşi perioadă de dobândă subvenţionată, respectiv 8 luni de la data aprobării creditului, astăzi au fost adoptate normele metodologice pentru implementarea acestor modificări”, a explicat Dancă.
news.ro