GRIPA continuă să facă alte victime

Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 60, după ce medicii au confirmat virus gripal la două femei care au murit în ultimele zile. Una era din judeţul Cluj, cealaltă din judeţul Neamţ, niciuna nefiind nevaccinată antigripal.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat că au fost confirmate două noi decese provocate de gripă.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 82 de ani din judeţul Cluj, confirmata cu virus gripal tip B, care a murit duminică.

De asemenea, este vorba despre o femeie de 44 de ani din juduţul Neamt, confirmata cu virus gripal tip A, pandemic, care a  murit sâmbătă.

Niciuna dintre cele două paciente nu era vaccinată antigripal, ambele având şi boli cronice.

Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 60, de la debutul sezonului 2017 – 2018.

Numărul cazurilor confirmate de gripă de la începutul iernii a ajuns la aproape 800, la nivel naţional. De asemenea, în ultima săptămână au fost înregistrate 1.358 de cazuri compatibile cu gripa, ca simptomatologie, faţă de 97 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *