Greu cu drumul Clujului! Poticneli și promisiuni în vânt pe Autostrada A10

Visul hunedoreanului de a urca pe autostradă la Deva și a coborî la Cluj Napoca mai are de așteptat până să devină realitate. E drept că ne-am mulțumi și cu coborâtul direct la Turda, dar nici asta nu se poate, iar promisiunile constructorilor par să fie doar vorbe-n vânt. Din nefericire, în povestea asta nici măcar guvernul nu prea are ce face, după cum pricepem noi lucrurile.

 

Socoteala guvernanților nu bate cu socoteala constructorilor

Chiar dacă guvernul reușește să deblocheze, în ultima vreme, capcanele birocratice și s-a pus pe verificat ce fac constructorii, se pare că nu e suficient pentru ca lucrările la autostrăzi să înainteze în ritmul contractat. Asta pentru că firmele care lucrează pe aceste șantiere au alte socoteli și nu par emoționate de avertismente.

Una din aceste situații este cea de pe șantierul tronsonului de autostradă A10 dintre Alba Iulia și Aiud. Și nu cred că trebuie să dăm explicații asupra importanței economice a finalizării întregului culoar de autostradă care conectează județul Hunedoara, dar și Sibiul, cu centrul și nordul Transilvaniei (Deva – Sebeș – Turda – Cluj Napoca).

Ei bine, dacă la sfârșitul anului trecut s-a dat în folosință circulația pe tronsonul Sebeș – Alba Iulia, porțiunea de legătură între Alba Iulia Nord și Aiud pare să mai aibă de așteptat multă vreme peste promisiunile constructorilor.

Detalii despre motivele întârzierii, dar și o filmare în zonă de la începutul acestei luni (4 martie 2021), avem de la Asociația Pro Infrastructură (API). Alte comentarii din partea noastră sunt de prisos.

Necazuri grecești, suferințe românești

Așadar, API a realizat, în 4 martie 2021, o filmare pe lotul 2 al Autostrăzii A10, Alba Iulia – Aiud.
„Concluziile trase la fața locului”, spun cei de la API, „nu sunt doar dezamăgitoare, ci de-a dreptul îngrijorătoare. Ritmul de lucru al companiei Aktor este cel puțin descurajant. După ce în ultimele luni se părea că lucrurile reveniseră la un nivel ce ne dădea speranțe, situația s-a agravat brusc în ultima săptămână.

Conform detaliilor aflate de echipa API din teren, problemele financiare ale companiei Aktor (cauzate de conflictele interne dintre actionarii principali ai companiei-mamă ELLAKTOR din Grecia) s-au reflectat direct și rapid asupra șantierului din România. De exemplu, cantitatea de motorină disponibilă pentru ziua de ieri pe șantier pentru utilaje și echipamente a fost de numai 4.000 litri. Adică suficientă pentru cel mult 20 de autobasculante și câteva excavatoare/buldozere, raportat la un lot cu lungimea de 24,25 de km.

Iar asta se întâmplă exact acum, când condițiile meteo sunt cele mai prielnice pentru orice șantier – se pot realiza lucrări de toate tipurile, de la terasamente la structuri de beton.

În condițiile actuale, perspectiva ca pe acest lot să se poată circula până la sfârștul anului 2021 este tot mai puțin probabilă, ținând seama de volumul și complexitatea lucrărilor care au mai rămas de executat.

Stadiul fizic al șantierului se apropie de 80%, nu mai există blocaje birocratice semnificative, astfel că solicităm CNAIR să reacționeze la indolența constructorului care a prezentat până acum peste 25 de revizii ale programului de finalizare, bineînțeles toate nerealiste, mincinoase, ultima dată de predare propusă fiind 25.06.2021”, explică cei de la API.

Sursă informații și imagini: Asociația Pro Infrastructură - https://www.facebook.com/proinfrastructura/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *