Grav accident rutier în plin centrul municipiului Petroşani
Un grav accident rutier a avut loc în centrul municipiului Petroşani. În accidentul rutier au fost implicate 3 victime dintre care 2 în stare gravă.
„Astăzi, în jurul orei 11.55, un bărbat de 59 de ani, Petrila, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918, din Petroşani, a efectuat un viraj la stanga pentru a pătrunde pe strada Universităţii şi nu a acordat prioritate de trecere motocicletei conduse de un cetăţean maghiar de 46 de ani, care circula regulamentar din sensul opus, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a unei femei de 45 de ani, cetăţean maghiar (pasager pe motocicletă)”, a comunicat IPJ Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.
Monika Baciu