Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului: LIBER LA UCIS URȘI!

Ministrul Mediului a anunţat că va emite un ordin care dă posibilitatea uciderii a peste 140 de urşi, „indiferent de câte mitiguri vor fi” din partea militanţilor pentru protecţia animalelor.

Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a afirmat, vineri, că va emite ordinul care dă posibilitatea uciderii a peste 140 de carnivore mari, în contextul în care în ultima perioadă urşii au devenit un pericol real pentru populaţie. Ea spune că decizia sa este fermă chiar dacă se aşteaptă la proteste de stradă din partea celor care militează pentru protecţia animalelor.

Prezentă, vineri, la Ploieşti, unde a participat la o dezbatere pe probleme de mediu, Gratiela Gavrilescu a spus că va emite în perioada următoare ordinul care da posibilitatea uciderii urşilor care prezintă pericol pentru populaţie.

„În perioada anterioară mandatului meu, când ar fi trebuit să fie emis un ordin de ministru care să reglementeze această situaţie, nu numai că nu s-a făcut, ci au fost puse bariere, tocmai că, în cazul de astăzi ne aflăm în nişte situaţii inedite în care ursul atacă gospodăriile omului, atacă omul şi de multe ori ne trezim că deschidem televizorul şi vedem că o anumită persoană este chiar ajunsă în situaţia de urgenţă la UPU. La lucrul acesta nu putem să stăm impasibili. Numărul carnivorelor mari, urşi respectiv, în România, depăşeşte 7.000 de capete şi atunci am avut curajul să îmi asum un ordin de ministru pe care l-am negociat foarte bine cu ONG-urile, cu toate autorităţile locale care au probleme foarte mari cu aceste carnivore mari”, a declarat ministrul mediului.

Gavrilescu a precizat că judeţele care se confruntă cu aceste probleme sunt Covasna, Harghita şi Mureş.

Ministrul Mediului a mai spus că și-a asumat emiterea unui ordin de ministru prin care să se dea cote de intervenţie pentru urşi, lupi şi alte carnivore mari astfel încât populaţia să nu mai fie pusă în pericol.

„Indiferent de ce s-ar întâmpla săptămâna viitoare, când anumite persoane s-ar putea să iasă în stradă să spună că trebuie să protejăm urşii, da, protejăm urşii prin măsurile pe care le luăm conform acestui ordin de ministru, dar nu punem în pericol viaţa cetăeanului. indiferent de ce se spune, eu vă spun că nu este cotă de vânătoare, ci este cotă de intervenţie pentru punerea în siguranţă a vieţii cetăţeanului, aşa că, indiferent de ce se va întâmpla, indiferent de câte mitiguri or să mai fie în faţa ministerului sau unde, eu nu voi renunţa la semnarea acestui ordin de ministru. Am sprijinul inclusiv al Academiei Române (…), am toate avizele date de către toate celelalte autorități implicate, inclusiv susţinerea tuturor autorităţilor locale”, a spus Gavrilescu.

Ministrul Mediului a explicat că ordinul de ministru se dă la nivel naţional, şi nu pe fiecare judeţ în parte.

„Există o cotă pe care am prins-o până la sfârşitul anului ţinând cont de studiul care s-a făcut anterior. În ordinul de ministru avem prinse 145 de carnivore mari, deci reflectat bineînţeles la diferenţa de lunile care au mai rămas până la sfârşitul anului. Nu este ordin pentru cotă de vânătoare, ci este cotă de intervenţie pentru punerea în siguranţă a vieţii cetăţeanului”, a conchis ministrul Mediului.

 

news.ro

Alin Bena

alin.bena@gmail.com

bena has 103 posts and counting.See all posts by bena

Un comentariu la „Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului: LIBER LA UCIS URȘI!

  • 26 august 2017 la 11:46
    Permalink

    Nu cred că, un ordin de ministru, dat aiurea, dintr-un birou de la București între 2 țigări, raezolva punctual situația cetățenilor sau a gospodăriilor, a turmelor atacate de carnivore mari. 140 de urși, reprezintă 2% din numărul de urși prezentat de doamnă ministru (asupra căruia am mari dubii să fie exact). Fiind un procent mic, cred că teritoriul eliberat prin eliminarea acestor exemplare, va fi ocupat repede de înlocuitori, astfel încât va fi nevoie din nou de intervenția umană. Până când? Până numărul exemplarelor măture va scădea, în așa măsură încât reproducerea va deveni greu de realizat, ceea ce duce la o scădere „în cascadă” a numărului de exemplare. Să ținem cont, de asemenea că, pentru aceste carnivore, zonele limitrofe gospodăriilor, precum și arealul folosit pentru pășunat în munți, va reprezenta permanent o sursă sigură de hrană, deci, vizitele lor sunt iminente, atâta vreme cât ele există.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *