Graniţa cu Ungaria va putea fi tranzitată prin zece puncte de frontieră
Zece puncte de trecere a frontierei cu Ungaria vor fi deschise, de joi dimineaţă, atât pentru traficul de autoturisme, cât şi pentru persoane. Decizia a fost luată în urma vizitei ministrului de Interne, Marcel Vela, în Ungaria, unde a avut discuţii pe această temă cu omologul său Sándor Pinter.
Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri seara, al Poliţiei de Frontieră, pentru punerea în aplicare a soluţiilor de fluidizare a traficului la graniţa de vest, stabilite în cadrul întâlnirii care a avut loc la Budapesta, în 9 mai, între miniştrii de interne ai României şi Ungariei, Ion-Marcel Vela şi Sándor Pinter, şefii poliţiilor de frontieră din cele două state au discutat pentru a stabili detaliile tehnice în vederea implementării acestora la frontiera comună.
Astfel, începând din 21 mai, ora 06.00, la graniţa româno-ungară vor fi deschise zece puncte de trecere a frontierei, atât pentru traficul de autoturisme şi persoane, pentru efectuarea formalităţilor specifice pe sensul de intrare / ieşire în / din ţară şi cu respectarea măsurilor dispuse pe linie de sănătate publică din cele două state:
P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare
P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare
P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor
P.T.F. Borş – judeţul Bihor
P.T.F. Salonta – judeţul Bihor
P.T.F. Vărşand – judeţul Arad
P.T.F. Turnu – judeţul Arad
P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad
P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad
P.T.F. Cenad – judeţul Timiş
news.ro