Grădinița Episcop Gurie își va deschide porțile la începutul anului școlar
În Episcopia Devei a fost ridicată o grădiniță modernă, cu o capacitate de 80 de locuri, care îi va purta numele episcopului Gurie, în semn de omagiu. Unitatea de învățământ preșcolar „Episcop Gurie Georgiu” se dorește a fi un lăcaș educațional de excelență, cu program prelungit și cu multe activități extra-curriculare care să contribuie la o dezvoltare armonioasă și complexă a copiilor care îi vor trece pragul.
Clădirea, situată la aproximativ un kilometru distanță de Centrul Eparhial Deva, nu este una standard pentru o unitate școlară, având o arhitectură mai specială.
La nivel eparhial sunt în desfășurare și alte proiecte, printre care lucrările la Așezământul „Părintele Arsenie Boca” din Deva (format din mănăstire, centru pentru vârstnici, cămin de îngrijiri paliative și o unitate de învățământ liceal) și înființarea mai multor centre pentru tineret după modelul Orthocaffé din Deva.
Episcopia Devei și Hunedoarei este cea mai tânără eparhie din țară, împlinind, la sfârșitul anului trecut, 12 ani de existență.
Monika BACIU