Ghidurile solicitantului pentru finanţarea investiţiilor autorităţilor publice locale în producţia de energie din surse regenerabile, în consultare publică
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, a lansat joi în consultare publică Ghidurile Solicitantului pentru investiţii în producţia de energie din surse regenerabile – autorităţi publice locale. Bugetul alocat acestui tip de investiţii este de 500 milioane euro, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, precizează instituţia. Potrivit ministrului Marcel Boloş, primăriile au posibilitatea să acceseze fonduri europene pentru gestionarea costurilor cu serviciile publice în domeniul educaţiei, sănătăţii, inclusiv alimentarea cu energie termică a populaţiei, iluminatul public sau transportul public de călători.
Această măsură are ca obiectiv creşterea ponderii energiei regenerabile în totalul consumului de energie primară, ca rezultat al investiţiilor de creştere a puterii instalate de producere a energiei electrice şi termice din resurse regenerabile mai puţin exploatate.
De asemenea, se urmăreşte reducerea emisiilor de carbon în atmosferă generate de sectorul energetic prin înlocuirea unei părţi din cantitatea de combustibili fosili consumaţi în fiecare an (cărbune, gaz natural).
„Urmare acestor apeluri, primăriile au posibilitatea să acceseze fonduri europene pentru gestionarea costurilor cu serviciile publice în domeniul educaţiei, sănătăţii, inclusiv alimentarea cu energie termică a populaţiei, iluminatul public sau transportul public de călători. Măsurile vizează independenţa energetică pentru autorităţile publice locale, astfel încât costurile cu utilităţile să poată fi gestionate eficient”, a explicat ministrul Marcel Boloş.
1) Sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru comercializare
Acordarea finanţării nerambursabile în cadrul acestui apel intră sub incidenţa regulilor de ajutor de stat conform schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea autorităţilor publice locale care au în responsabilitate servicii publice de interes local în implementarea unor măsuri destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile în vederea comercializării. Alocarea este de 250 milioane euro.
Granturile aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru comercializare se acordă pe beneficiar şi proiect, sub formă de ajutor de stat, şi au valoarea minimă de 5.000.000 euro şi valoarea maximă de 15.000.000 euro. Data de începere a depunerii de proiecte este 04.10.2022.
AM POIM poate prelungi termenul de depunere în funcţie de solicitările primite, de rata de contractare a proiectelor, deciziile de realocare a unor fonduri sau alte considerente.
2) Sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu
Acordarea finanţării nerambursabile proiectele vizând realizarea capacităţilor de producţie a energiei electrice şi/sau termice din surse regenerabile de energie cu excepţia biomasei pentru consum propriu nu intra sub incidenţa regulilor de ajutor de stat.
În cazul unităţilor administrativ-teritoriale/subdiviziuni administrativ-teritoriale/ care propun proiecte de producere a energiei termice în scopul consumului propriu, acestea vor avea în vedere că nu vor putea utiliza energia produsă în alte scopuri care determină obţinerea de venituri, arată ministerul.
În acest sens, solicitanţii de finanţare pentru realizarea de capacităţi de producere energie termică din surselor de energie regenerabile pentru consum propriu, vor declara la cererea de finanţare scopul producerii de energie termică. Alocarea e de 250 milioane euro.
Granturile aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu de energie al autorităţilor publice locale au valoarea minimă de 500.000 euro şi valoarea maximă de 5.000.000 euro. Data de începere a depunerii de proiecte este 04.10.2022.
AM POIM poate prelungi termenul de depunere în funcţie de solicitările primite, de rata de contractare a proiectelor, deciziile de realocare a unor fonduri sau alte considerente.
Ghidurile sunt publicate aici.
news.ro