Gheorghiţă anunţă organizarea de cabinete pentru vaccinare în universităţi şi echipe mobile pentru vaccinarea în şcoli

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că vor fi organizate cabinete pentru vaccinare în universităţi şi campusuri, dar vor exista şi echipe mobile în şcoli pentru vaccinarea elevilor, a personalului din învăţământ, dar şi a rudelor copiilor, menţionând că această campanie ar putea dura două luni.

Valeriu Gheorghiţă a declarat duminică seară, la Digi 24, că în formularul de consimţământ autorităţile vor să introducă o nouă variantă de răspuns şi anume „Nu sunt încă decis”.

„Vrem să introducem în acest formular, pe lângă răspunsurile „da, doresc să vaccinez copilul, nu, nu doresc” şi un alt răspuns, „nu sunt încă decis”. Nu trebuie lăsată percepţia că cineva obligă părinţi să îşi vaccineze copiii, în niciun caz, este strict o evaluare a intenţiei de vaccinare în rândul părinţilor pentru proprii copii”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că în sistemul de învăţământ universitar vor fi organizate cabinete de vaccinare.

„Vrem să organizăm în sistemul de învăţământ universitar, în campusurile studenţeşti, centre, cabinete de vaccinare, în cabinetele medicale şi atunci studenţii care sunt cazaţi în căminele studenţeşti pot să se prezinte direct la cabinetul de vaccinare să se vaccineze. Iar pentru învăţământul preuniversitar, în şcolile în care nu sunt cabinete medicale care să asigure un minim circuit epidemiologic funcţional, atunci vom asigura vaccinarea cu echipe mobile. Periodic, săptămânal, chiar mai des sau mai rar, în funcţie de numărul de solicitări, o echipă mobilă sau mai multe va merge în şcoală şi va vaccina într-un anumit interval orar, într-una dintre zilele săptămânii, va asigura vaccinarea atât a angajaţilor din unitatea de învăţământ respectivă, a copiilor, a părinţilor sau a bunicilor care însoţesc minorii respectivi”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.

El a precizat că această campanie de vaccinare în şcoli va dura două luni.

„Ar trebui să înceapă din 13 septembrie, în prima săptămână vom colecta datele legate de intenţia de vaccinare şi progresiv va demara în unităţile de învăţământ. Aş vrea să menţionez că acest demers de vaccinare nu se va întinde pe toată durata anului şcolar, el va avea o durată limitată. Ne propunem o lună jumătate, două luni, de la jumătatea lunii septembrie până la jumătatea lunii noiembrie sau sfârşit de octombrie să avem acest sprijin foarte important pentru toate unităţile de învăţământ atât din rural, cât şi din urban”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

El a explicat şi ce se întâmplă în cazul copiilor care au părinţii plecaţi în străinătate.

„Procedura de vaccinare rămâne aceeaşi, anume minorul trebuie să fie însoţit de unul dintre părinţi sau de reprezentatul legal, aici ştim că sunt destul de mulţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi în afara ţării, în acest caz se procedează ca şi în situaţia actuală, părinţii pot să descarce acel consimţământ informat de pe platformă, îl completează, îl trimit aparţinătorilor şi anume bunicii sau cei care au copilul în grijă şi se prezintă cu el la vaccinare”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *