Geoparcul a fost plin de sunet, culoare și creativitate la Ziua Vulcanilor

Celebrată pentru al treilea an consecutiv, Ziua Vulcanilor a reunit, în Parcul Copiilor din orașul Hațeg, peste 250 de copii din Țara Hațegului, dar și din țară și chiar din străinătate. Evenimentul a fost organizat de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București și Asociația Drag de Hațeg. Este cel mai important eveniment educațional al verii, în cadrul căruia participanții află, prin intermediul jocurilor și experimentelor, o mulțime de informații despre geoparcul UNESCO, dar și noțiuni legate de geo și biodiversitate.

Și în acest an, voluntarii pentru Geoparc și-au dat frâu liber imaginației și au pregătit o mulțime de standuri cu jocuri, activități și experimente cât mai antrenante pentru cei mici. Tema acestui an a fost legată de promovarea ariilor protejate din Țara Hațegului prin joc.

Crafturi, face painting, vânătoarea de comori, vulcanul cu lavă, atelierul de pictură sau board game cu dinozauri au fost câteva dintre activitățile prin care au fost promovate trei arii protejate din zonă: două situri UNESCO – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei, precum și Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina.

De asemenea, cei mici au aflat informații despre comportamentul adoptat într-o arie protejată, ca parte a Strategiei privind managementul presiunilor exercitate de turiști în geoparcurile partenere în cadrul proiectului Interreg Danube GeoTour (proiect cofinanțat din fondurile Uniunii Europene <<ERDF, IPA>>).

Cei care au căutat o oază de liniște în entuziasmul și tumultul specific unui astfel de eveniment au găsit-o în ”Harta sunetelor”. Este vorba despre o aplicație online cu sunetele naturii din cele trei arii protejate și care poate fi accesată la http://www.casavulcanilor.ro/harta/ .

Nu a lipsit nici standul dedicat promovării proiectului internațional Instagram GGN Youth inițiat de ambasadorii pentru Geoparc și tinerii din Geoparcul UNESCO Tumbler Ridge din Canada. Cei dornici să se implice în proiect au fost invitați  să facă cea mai inspirată și mai creativă fotografie surprinsă la Ziua Vulcanilor pe care să o încarce pe contul personal de Instagram.

Și în acest an, vulcanul surpriză din centrul Parcului Copiilor a fumegat și a lansat confetti și bomboane, sub privirile atente ale lui Andi Andezit, mascota Casei Vulcanilor și  spre bucuria tuturor participanților.

A treia ediție a evenimentului a marcat însă și o premieră. Pentru prima dată evenimentul a fost celebrat, în același timp, atât în Geoparc cât și în capitală. Casa Experimentelor din București a găzduit mai multe ateliere tematice care au stârnit interesul micuților interesați să deslușească tainele științei.

Ziua Vulcanilor este un eveniment educațional al Geoparcului derulat în cadrul proiectului ”Promovarea ariilor protejate din Țara Hațegului prin joc” de Asociația Drag de Hațeg în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin programul ”Spații verzi”.

Parteneri în proiect și în derularea evenimentului au fost Universitatea din București, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, ProPark – Fundația pentru Arii Protejate, RNP Romsilva- Administrația Parcului Național Retezat R.A., Regia Națională a Pădurilor Romsilva Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina R.A., Asociația pentru Formare – Casa Experimentelor București, Primăria orașului Hațeg, Jandarmeria și Poliția Locală Hațeg și Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat. Sponsorii evenimentului au fost: S.C. Geraico PROD COM s.r.l., Asociația TIOS și S.C. Adaconi s.r.l.

Adina POPA

*****

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru  Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 140 de teritorii din 38 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *