Gara din Petroșani are mobilierul de acum 150 de ani

Gara din Petroșani a fost modernizată, însă mobilierul nu a fost schimbat. Unele dintre piesele de mobilier sunt de acum 150 de ani, atunci când gara a fost dată în folosință.

În luna august se împlinesc 150 de ani de la darea în folosință a Gării din Petroșani.

Viorel Pascu, cel datorită căruia s-a reabilitat gara, îi transmite o serie de solicitări lui Ion Simu Alexandru, directorul general al Regionalei CF Timișoara. Datorită lui Viorel Pascu gara din Petroșani și-a schimbat total aspectul. A luptat în instanțe și a câștigat procesele cu CFR. Astfel, prin hotărâri judecătorești gara a fost renovată și pusă în siguranță.

Încă mai sunt necesare a fi executate anumite lucrări. Mai trebuie montat mobilier, iar pentru asta Viorel Pascu îi cere sprijinul directorului Regionalei CF Timișoara.

Domnule Director General, apelez la această scrisoare deschisă, pentru a ne sprijini și finaliza aceste lucrări de modernizare, respectiv mobilierul nou necesar funcționării optime, „cireașa de pe tort” a acestor lucrări. De asemenea, este importantă amenajarea și realizarea spațiului proiectat pentru minimarket. La Gara din Petroșani totul funcționează, însă cu mobilierul vechi, iar 150 de ani de activitate, o dată în viață poți să-i sărbătorești”, arată Viorel Pascu, într-o scrisoare adresată directorului Regionalei CF Timișoara.

colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *