Gânduri de Paști: Fericirea creștinului este să vadă un om pe care l-a făcut fericit prin faptele sale

Sărbătoarea de Paști din acest an se dovedește a fi un îndemn bun la recăpătarea smereniei și deschiderea sufletului către credință și împăcarea cu lumea. Aflat în fața unor amenințări care îl copleșesc și care-i schimbă, radical, viața, omul întreg este obligat să-și pună întrebări la care pare să fi renunțat de multă vreme: ce și cine suntem, care ne sunt rostul și drumul existenței?

Omul mic, doar gură mare

Desigur, excludem interesul pentru acest efort de regăsire la cei care își construiesc existența din permanente eforturi de a distruge orice urmă de credință. Personaje sterile și-au radicalizat mesajul în această perioadă, invocând epidemia ca „probă” a inexistenței lui Dumnezeu și transformându-i pe credincioși, prin bătaie de joc, într-o ceată de înapoiați care nu ar pricepe lumea înzorzonată în care omul ar fi mai presus de toate.

Evident, nu ne vom opri aici să demonstrăm sterilitatea vieții oamenilor mici, care nu-și găsesc alt rost decât acela de a scormoni cu ură viețile celorlalți, a le călca în picioare credința și a considera împlinire umplerea publică a burdihanului sau cumpărarea unui accesoriu tehnologic de ultimă generație. Punctăm doar faptul că nimeni nu-i obligă la viață spirituală, dar ar putea, foarte bine, să-și trăiască puținătatea în propria ogradă, fără a-i otrăvi pe ceilalți, mai ales în aceste vremuri de restriște.

Să lucrezi la propria devenire

Dar răul, cum spune Maxim Mărturisitorul (1), „nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzistă prin firea proprie. (…) Răul stă (…) în necunoașterea cauzei celei bune a lucrurilor”. Am spune și noi că răul este mai degrabă cea mai intens curtată creație a omului: omul mereu nemulțumit de viața sa, oricât de bună ar fi, mereu furios de parcă toți ceilalți ar complota la neîmplinirea sa, la neputințele sale.

Tocmai de aceea, a face rău pare mult mai lesne, decât a face bine. Răul își găsește bun culcuș în lipsa de credință, pentru că lipsa de credință salvează oamenii mici de drumul dificil al cunoașterii de sine și al descoperirii lucrurilor fundamentale care privesc ființa.

Să ai credință în Dumnezeu, într-un scop mult mai profund al existenței, înseamnă să lucrezi la propria devenire, înseamnă să stabilești obiective integrale ale vieții, să respecți reguli, să muncești din greu pentru a te simți împlinit.

E mult mai ușor să crezi doar în tine și în strălucirea clipei care te mulțumește și-ți satură trupul și orgoliul. E mult mai ușor, dar asta nu înseamnă, în niciun fel, viață.

Fericirea de a face fericiți

Omul credincios are repetate prilejuri de mulțumire și împlinire, iar asta înseamnă că are un motiv permanent de a fi fericit.

Atunci când simți că ai un rost pe lume, că nu ești doar o frunză uscată în vânt, ci parte dintr-un plan universal, când simți că ai un drum care merită făcut, simți și că acest rost nu poate fi în afara comuniunii cu ceilalți oameni.

Una din marile fericiri ale omului este să vadă un alt om pe care l-a făcut fericit prin faptele sale: iată una dintre cele mai pătrunzătoare esențe ale binelui răspândit de civilizația creștină, dintotdeauna. Acesta este adevărul pe care Iisus Hristos l-a dăruit omenirii ca mijloc de îndreptare a vieții, ca pârghie a mântuirii.

În aceste vremuri apăsătoare, adevărul creștin al iubirii aproapelui ca pârghie a mîntuirii își recapătă importanța firească în lucrarea oamenilor. Cum treci zilele de însingurare și chiar marea sărbătoare creștină a Paștilor în izolare? Cu credință generatoare de speranță și simțind cum iubirea profundă care leagă viața omului este mereu în suflet și vindecă și fricile, și îndepărtarea de cei dragi, și însingurarea.

Și am să închei aceste rânduri tot cu Maxim Mărturisitorul, cu un gând pe care îl puteți păstra în minte, ca pe un leac bun, în aceste zile ale regăsirii, dar și în toate zilele ce vor veni:

„Căci Dumnezeu, care e lumină prin fire, se află în noi, care suntem lumină prin imitare, precum se află modelul în chipul care-i făcut după el”.

Sărbători în tihnă, cu sănătate și sufletul plin de lumină!

Hristos a înviat!

(1) Citatele din text sunt din Filocalia (vol. 3), ediție electronică, Apologeticum 2005