GÂND ÎN SĂPTĂMÂNA MARE. Nu împărățești pământul! Iartă, măcar ceea ce nici tu nu poți împlini!
„Nu împărățești pământul!”, era o vorbă tainică ce a însemnat definitv copilăria mea. Era felul în care, în două cuvinte, bătrânii noștri din familie, mereu încălecați de muncă și griji, și fără de timp, încercau să ne îndepărteze de lăcomie și prostie, de tentația de a-ți croi viața sub semnul banului, al averii, al părerii celorlalți, al demonstrației dezumanizante prin care, deși mănânci cu o singură lingură, dintr-un singur castron, îți măsori apartenența la societate prin posesia individuală a sute de linguri și sute de castroane pe care nu le-a folosit și nu le va folosi nimeni, niciodată.
„Nu împărățești pământul!” era și este semnul împăcării cu măsura justă și suficientă a împlinirii ca om, e adevărul din viața noastră sub timp, e un model psihologic și cultural al omului întreg, cel care-și cunoaște măsura și își definește, cinstit, drumul.
Astăzi, în ritmul interior al Săptămânii Mari creștine, chiar se potrivește un exemplu radical la tema noastră: Iuda. El este personajul detestat de o întreagă istorie creștină (mă refer la percepția populară, de masă, evident), cel care, deși a fost în preajma adevărului, s-a îndoit de el și chiar i-a trădat semnul, Iisus Hristos.
Trecem peste faptul că perspectiva populară asupra lui Iuda este cam cum sunt cârcotelile moderne pe Facebook: lipsită de consistență și justă judecată. De ce nu ar fi însemnat așijderea și Petru, cel care s-a lepădat de Iisus doar pentru a nu mânca bătaie în piață? Nici ceilalți apostoli nu au fost mai breji în clipe de cumpănă… Iar răstignirea Domnului, totuși, nu e din vânzarea lui Iuda, ci din voința unui popor orbit de lăcomie și dispreț față de adevăr și dreptate. Iuda și-a împlinit destinul, ca erou al unei demonstrații peste timp, și și-a regretat integral fapta, ca om.
Apoi, trecem de faptul că mai toți creștinii zilei de astăzi (și de ieri!), până la urmă – deși au deja consolidată și deslușită mărturia asupra mântuirii -, sunt înșelători și iubitori de folos material, în cu mult mai mare măsură decât Iuda al unei singure fapte, și-l vând pe Domnul cu tenace repetitivitate, deseori fără vreun folos de arginți, doar pentru notorietate, malaxare obedientă în mulțime și confort.
Intrăm în pământul de la rădăcina lucrurilor.
Dacă trădarea lui Iuda, într-un timp nedeslușit, slăbiciunea și neîncrederea lui nu pot fi iertate, atunci creștinismul este lipsit de fundament. Iisus a iertat, în scurta călătorie printre oameni și definitiv prin legea nouă pe care a lăsat-o, ființe umane care erau îngrozitoare în raport cu Iuda. Și ne-a lăsat secretul vieții creștine, acela prin care, atunci când se căiește înțelegându-și faptele, orice om este dăruit cu iertare și mântuire.
Așadar, toți oamenii sunt vrednici de iertare, când își însușesc viața și adevărul.
„Nu împărățești pământul!”, spuneau bunicii mei și mă lăsau să coc aluat din această lecție de viață.
Oameni buni, nu Iuda este simbolul răului, cu atât mai mult cu cât el nu are nevoie de iertarea noastră peste iertarea pe care însuși Iisus Hristos i-a dăruit-o, exemplar și definitiv. Simbolul răului este absența iertării, incapacitatea de a lăsa umanitatea să se descopere, cu ajutor omenesc, chiar și din cele mai întunecate alcătuiri.
„Nu împărățești pământul!”, prietene, gândesc eu, pentru că nu e pământul tău, ci al nostru!
