Gălușca, Termocentrala Mintia și poporul gălușcar
Gălușca cu nevoia de investiții și industrie duduind e proaspătă și bună, pentru românul vigilent, doar până apare investitorul. Atunci e momentul fatal când gălușca e râncedă, imposibil de înghițit. Așa este și povestea Termocentralei Mintia, pe firul căreia, iată, se scrie o filă nouă. Cei care au cumpărat centrala au venit să asigure poporul gălușcar că merită o șansă. Dar… te joci cu „tradiția hunedoreană”?
––
De mulți ani, chiar de după tulburările schimbătoare de destin din decembrie 1989, gălușca cu nevoia de investiții și industrie duduind la Termocentrala Mintia a rezistat ca delicioasă utopie populară, chiar dacă realitatea umplea pruna din mijloc cu viermii corupției și furăciunii de partid și de stat.
Ani de zile, s-au spus povești mărețe despre „trăinicia” și „viitorul colosal” al centralei de lângă Deva, cu istorii infuzate la mese festive sau conferințe, cu cărămizi mereu proaspete în costelive, dar luxos mascate, piepturi de politicieni. Nu știu la grădinițe, dar la școli sigur se auzea balada cu Termocentrala care va dăinui peste veac, cea fără de care sistemul energetic românesc și chiar transnațional ar muri subit, cea care era ținta de carieră a oricărui tânăr citov de pe meleagurile de legendă ale Hunedoarei.
Nici sistemul putred de selecție și promovare a „valorilor” politice în schema de personal a Termocentralei Mintia, nici figurile depersonalizate ale directorilor care dădeau raportul cu nerușinată nepăsare direct de la partid, nici păgubosul concubinaj cu cărbunele de Valea Jiului, nimic nu a alterat poveștile mărețe duse din generație în generație.
Mereu încălzită, la limită, de minciunile politicienilor – cei care au adus, doar în teorie, la fiecare ciclu electoral, valuri de investitori care să schimbe soarta Mintiei -, gălușca a umplut și gurile, și mințile poporului băștinaș, chiar până la refuzul de hrană adevărată.
Și Termocentrala Mintia a picat, așa cum pică orice structură putrezită prin efort politic repetat. Și s-a oprit. Dar gălușca cu nevoia de investiții și industrie duduind a rămas, bine protejată de înjurături potrivite momentului.
N-a murit nimeni după nefericitul inevitabil deces industrial. Statul a chiuit că mai scapă de-o povară și politicienii pentru că și-au dres o mare durere de cap. Salariații au chiuit din portofele, banii dovedindu-se mai buni decât patriotismul industrial. Municipiul Deva a strâns zdravăn din dorsale, dar iată că dependența energetică de Mintia se repară destul de repede și fără drame substanțiale.
Și a venit momentul în care istoria se împrospătează. În ciuda pesimismului tradițional, Termocentrala Mintia și-a găsit cumpărător: unicul, de altfel, dispus să facă investiții de un miliard de euro într-o zonă cu popor cu gălușca-n gură și-n minte.
Și-a putrezit gălușca (cea cu nevoia de investiții și industrie duduind!). Și nu mai e bună. Și dă greață populară. Și poporul gălușcar nu e dispus la schimbări de gălușcă în arome străine.
Așa se face că procesul de pre-condamnare la oprobiu gălușcar e în toi. Principiul paradoxal al enervării sustenabile hunedorene este acela că „trebuie să se facă dar, când se face, mai bine nu s-ar fi făcut”. Ceva, poate, în genul declarației de experiment a lui Heisenberg: „Vedeți că nu se vede nimic, dar ceea ce nu se vede, veți vedea îndată”. Noi vedem astăzi că, în perspectiva înțelepciunii populare băștinașe, acum nu e bine că e bine, pentru că era bine când nu era. De-ți crapă gălușca-n creier!
P.S.
1. Înțelegem și zona de pesimism care se bazează pe triste experiențe investiționale pe plai mioritic. Dar nu putem condamna a priori, pentru că astfel ajungem la concluzia falsă că nicio investiție nu este dezirabilă în România.
2. Suntem convinși că subiectul Termocentralei Mintia va fi temă grasă de campanie electorală, mai ales că livratorii de gălușcă amuțitoare au pierdut vălău de bani nemunciți și slujbe delicioase (dar s-au înghesuit la întâlnirea cu investitorii, ca la pomană, c-așa-i românul!).
