Frăţia Lupilor, la Costeşti

Vuiet de arme a răsunat din nou pe meleagurile strămoşilor: la Costeşti, meşterii daci şi-au deschis atelierele antice, nimfele au pornit dansurile ritualice, iar preoţi kapnobatai, coborâţi parcă din alte vremuri, au binecuvântat mulţimea.

La cea de-a III-a ediţie a Festivalului de reconstituire antică „Frăţia lupilor” sutele de spectatori veniţi să vadă frânturi din viaţa strămoşilor au avut parte şi de demonstraţiile spectaculoase de călărie a lui Toni Haiducul.

Intrarea pe platoul de la Costeşti e de acum străjuită de un dac sculptat în lemn cu … drujba de unul dintre meşterii veniţi la festival. Copiii au făcut coadă pentru lecţiile de echitaţie şi plimbările cu caii lui Toni Bichiş oferite gratuit pe toată perioada manifestării.

 

Timp de trei zile, turiştii ajunşi pe Valea dacilor au poposit ore în şir în tabără. Mulţi sunt atraşi de diverse ateliere antice unde bărbaţii meşteresc cu spor, iar copiii dau o mână de ajutor în timp ce fură meserie.

La umbra unui cort, un tânăr trebăluieşte de zor şi o mulţime de oamenii se opresc şi privesc uimiţi cum metalul, pielea sau osul prind forme antice de arme sau podoabe.

Cosmin Ciobanu are 31 de ani, a terminat Artele Plastice şi, de doi ani, s-a alăturat celor care fac reenacment. „Cel mai bine se cumpără brăţările din piele, cele care au pe ele dragonul dacic, dar se vând bine şi armele în miniatură sau acele din os sau metal”.

La atelierul său, a ajuns să vadă cum lucrează şi un italian.

Gian Marco Zeuli este arheolog şi a venit din Torino să vadă cetăţile dacice: „Este minunat aici, ştiam date din istorie, dar nu mi-am imaginat că este atât de spectaculoasă o vizită în munţii strămoşilor voştri.

Mă uit şi la tânărul acesta cât de bine lucrează, am recunoscut gladius-ul romanilor, dar cred că voi cumpăra câteva din armele dacilor. Mi-au explicat că erau ascuţite pe interior şi cred că erau tare periculoase. O să rămân cât pot de mult la acest festival.”

Cuplul de italieni a făcut sute de fotografii: s-au oprit lângă câmpul de antrenament unde, sub supravegherea luptătorilor, cei din public încercau armele.

S-a tras cu arcul, s-a aruncat cu suliţa în timp ce câţiva membri ai asociaţiilor participante s-au războit în aplauzele spectatorilor.

Bătrânii îmbrăcaţi în preoţi au impresionat asistenţa cu apariţia lor.

Gelu Vlădoiu, unul dintre kapnobatai, se opreşte în tabăra dacilor şi admiră îndelung replica unui coif găsit într-un tezaur celebru.

O dăciţă aduce brăţările şi genunchierele: “Vă închipuiţi că toate erau de aur şi cântăresc doar astea foarte mult.

Trebuia să fii bărbat puternic doar ca să porţi un asemenea echipament!”

În altă parte a taberei e colţul artistic: copiii doritori aşteaptă să fie pictaţi pe faţă, iar alţii s-au înscris la atelierul de pictură.

La iniţiativa unui pictor din Timişoara, Andrei Moga, de sub penelul participanţilor, au apărut chipuri de daci şi scene de luptă.

„Este prima dată când vin la „Frăţia lupilor”, îmi place mult ideea unui asemenea festival.

Am dorit să le ofer copiilor un loc unde pot face ceva folositor – pictăm istorie!”

În alt loc, fiertura din ceaun răspândeşte arome îmbietoare în toată tabăra. Şi pe cât de atrage mirosul, pe atât te alungă fumul. „Dacă nu aveau hotă”, murmură cineva.

Bucătarul dac, Vasile Danăilă, clipeşte şi încearcă să scape de fumul gros scos de lemne: „Este o mâncare de linte, una dintre preparatele cel mai des întâlnite la daci.

E sănătoasă şi ar fi destul de uşor de făcut dacă nu ar ieşi atât de mult fum.

Mai e şi tare cald şi nu e uşor să faci mâncare la ceaun pe căldurile astea.”

Din toiagul noduros al unui al preot dac ies fuioare de fum cu miros de tămâie.

Tânărul mormăie încet: „Sper să nu îmi dau foc la barbă. Poate la ediţia următoare…” Spre seară, nimfele de Zalău se prind în dansuri graţioase în faţa mulţimii care aplaudă entuziast fiecare moment din program.

Nimfele sunt doar o parte din programul celei de-a treia ediţii a festivalului organizat chiar în zona cetăţilor dacice. „Avem o ediţie mai mică la care participă doar dacii şi aliaţii lor precum sarmaţii, celţii.

E prima dată când nu avem romani, aşa că dacii îşi pot vedea liniştiţi de treabă. Am compensat cu multe alte surprize şi pot anunţa de pe acum că vom avea o ediţie frumoasă şi în anul ce vine”, spune organizatorul Rareş Demian,

de la Asociaţia Culturală Valea Dacilor care împreună cu autorităţile locale şi sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret a reuşit să organizeze cea de-a III-a ediţie a „Frăţiei lupilor”.

Vizitatorii au plecat cu amintiri frumoase şi suveniruri inedite: replici după bijuterii sau arme antice, tricouri cu lupi, căciuli dacice sau magneţi cu chipuri de strămoşi. Alţii au la preferat cărţile de desenat cu tematică dacică. Atracţia principală la această ediţie a fost atelierul de călărie.

Un tânăr din Sibiu a venit cu patru exemplare superbe de cai la Costeşti, iar publicul a avut parte de lecţii de echitaţie şi plimbări pe toată durata  festivalului. „Este minunat aici în şa, este prima dată când mă urc pe un cal! Te simţi aşa… la înălţime.”

Toni Bichiş a crescut de mic alături de cai, a făcut Liceul Agricol la Geoagiu Băi, a lucrat o perioadă cu exemplarele de la Conacul Archia, apoi a plecat să muncească, tot cu cai, în Germania.

S-a întors acasă, la Valea Viilor în Sibiu: „Am acum 20 de cai, unii de plimbare, o parte pentru spectacol. Când m-am întors din Germania, am avut ceva emoţii, dar s-a dovedit că românii iubesc caii. Tot mai mulţi oameni vin la noi să înveţe să călărească şi preferă plimbările călare în natură”.

Toni şi-a căpătat porecla de „Haiduc” datorită stilului spectaculos de a călări şi a felul magic în care se înţelege cu caii. „E adevărat că e nevoie de multă antrenament, dar trebuie să simţi multă linişte şi dragoste pentru cai.

Eu am avut mâna ruptă de două ori şi nu am făcut nici o şedinţă de recuperare, m-am urcat direct în şa. Lucrul cu ei este foarte sănătos, terapeutic. Nu am mers în viaţa mea la sală. La „Frăţia lupilor” a călărit alături de soţie şi două dintre elevele sale.

Figurile spectaculoare, săriturile şi galopul, dar mai ales momentul în care caii s-au aplecat, au făcut reverenţe şi au salutat publicul a adus admiraţie şi potop de aplauze.

Fiecare zi a avut activităţi diverse, însă fiecare seară a festivalului s-a încheiat la fel: acelaşi strigăt s-a auzit din sute de piepturi: „Dacia!!! Liberă!!!”

Laura OANA