Fotografia REPLICA devine imaginea Zilei Universale a Iei – 2021

Iana Sânziana, simbolul feminității și-al vieții în pârg

„Du-te soare, vino lună, Sânzienele îmbună/ Să le crească floarea, floare/ Galbenă, mirositoare/ Fetele să o adune,/ Să le prindă în cunune/ Să pună la pălărie/ Floare pentru cununie/ Babele să le rostească/ Până-n toamnă să nuntească…” Potrivit etnologilor, sânzienele sau drăgaicele, celebrate în perioada când încep să se coacă grânele, în miezul anului, când soarele “saltă” pe bolta cerului, ne trimit înapoi, în istoria antică a omenirii, până la sărbătorile dedicate zeiţeilor Hera şi Artemis, din panteonul grec, la sărbătoarea Dianei, din panteonul roman, dar şi la Bendis, zeiţa naturii, a pădurilor şi-a holdelor bogate din credinţa traco-geţilor.

Dimitrie Cantemir, primul ambasador al Sânzienelor

Primele însemnări despre sărbătoarea Sânzienelor, numită în satele hunedorene și Sfântul Ioan de Vară sau Ziua Soarelui, le face domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir, în „Descriptio Moldavie”: „Prin Drăgaică o înţeleg pe Ceres. Căci în această vreme a anului, când încep să se coacă semănăturile toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună, o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele şi îi dau numele de Drăgaică. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu cunună împletită din spice şi cu multe basmale colorate şi-şi prind de mâini cheile din hambarele lor. Asfel împodobită, cu mâinile întinse şi cu panglicile bătute de vânt, încât să se înfăţişeze ca o zburătoare, se întoarce de la câmp acasă, cântând şi jucând, trecând prin toate satele de unde sunt însoţitoarele sale, cari cu cântece anume o numesc cât mai des sora şi stăpâna lor. Numele de Sânziene este premergător al Sfântului Ioan. Ei sunt convinşi că în ziua de dinaintea acestui sfânt soarele nu-şi urmează drumul său drept, ci merge cu sărituri. În ziua aceasta toţi oamenii se scoală înainte de răsăritul zorilor şi privesc cu ochii ţintă răsăritul soarelui şi lumina lui face să tremure ochii lor nerăbători. Ei atribuie soarelui mişcarea ce se petrece în ei şi intră în casă bucuroşi de ceea ce au văzut”.

Sărbătoarea Femininului dătător de Viață!

Ziua de 21 iunie, când este celebrat solstițiul de vară, hunedorenii marchează cea mai lungă zi (lumină) din an. Este momentul când începe vara astronomică dar, de fapt, ziua tocmai ce a prins să se micșoreze, în timp ce noaptea capătă, încetișor, pe nesimțite, tot mai multă putere. Este cel mai bun moment pentru umblat pe dealuri și cules plante de leac, ierburi sau flori pentru ceai, pentru că, vara fiind la apogeu, ierburile și plantele adună în ele maximum de vigoare și putere. Etnologul hunedorean Marcel Lapteș, notează în volumul “Anotimpuri magico-religioase”, că vechile semnificații arhaice ale sărbătorii au fost, parțial sau chiar majoritar uitate, iar partea feminină a populației sărbătorea cu discreție Sânzienele înainte de 1989. Întrebate de acestea, femeile spuneau că doar femeile bătrâne mai păstrau sărbătoarea și fetele tinere, care se bucurau să-și împletească și să se împodobească în această zi, cu frummoase coronițe de flori.

Interdicții: Nu privi spre Sânziene!

Despre Sânziene, sunt zone în județul Hunedoara unde se spune că aceste zâne fermecate, un fel de iele-năluci, supranumite și Ălea sau Hălea Frumoase, umblă prin păduri și poieni parfumate, încingând jocuri (dansuri), în jurul unor arbori, iar locurile unde tălpile lor au călcat pot fi văzute clar în ziua următoare. Se mai crede și să Ienele Sânzienele pot împleti sau încâlci coama cailor, iar “lucrarea” lor nu este bine s-o strici. Locuitorii din Bobaia credeau că Sânzienele veneau în această zi în care este sărbătorită viața și vitalitatea, dar și poveștile arhaice, la fântâna cu leacuri din sat. Frumoasele petrec în jurul izvorului în noaptea de Sânziene, iar sătenii trăiau cu credința că nu e bine să le întrerupi și nici măcar să le privești, pentru că ai putea rămâne fără vedere sau zânele ți-ar putea chiar lua mințile. În trecut, hunedorencele se splălau cu apă neîncepută pe față sau chiar cu roua ierburilor și-a florilor, sărbătoarea aceasta fiind, cu precădere, apanajul vitalității femininului dătător de viață. Apoi fetele mergeau și culeeau flori de câmp, dar și sânziene, și cununile împletite din acestea le agățau în porți, în ferestre sau le aruncau pe casă. Cununile care rămâneau pe casă arătau că fata se va mărita în acel an, până în toamnă. Dacă, însă, coronița de sânziene cădea de pe acoperiș, fata avea, însă, să rămână nemăritată mulți ani de acolo înainte. Liana Toma, responsabila Centrului Local de Informare Turistică din Ghelari spune că slujba de la biserică este, în ziua de Sânziene, deosebită. „În plus, în această zi se sfințesc aceste minunate flori, sânzienele, care la Ghelari sunt și albe, și galbene și se duc acasă, pentru a proteja casele de intemperii, de necazuri. Exact cum se duc la Florii ramuri de salcie, în data de 24 iunie se duc flori de Sânziene și se agață la grindă, pentru protejarea caselor și a oamenilor.” Ghelăreanca adaugă că sunt, încă, foarte multe persoane din Ținutul Pădurenilor care au colecții întregi de costume populare și alte lucruri extrem de frumoase și valoroase.

 Sânzienele, binecuvântate de Sfânta Vineri și Maica Domnului

În unele zone se credea că sânzienele (florile) erau potrivite pentru descântee, leacuri sau chiar pentru legarea vrăjilor, mai ales a celor de dragoste, fiind flori considerate a fi binecuvântate de Sfânta Vineri sau chiar de Maica Domnului. Florile erau purtate fie pe cap, fie în sân, iar noaptea puse sub pernă, pentru ca fata să își viseze ursitul. Mai mult, cununiţa de flori aruncată pe casă era semn că posesorul ei va avea o viaţă lungă şi frumoasă. Cel căruia îi cădea cununa de pe acoperiş, însă, se putea aştepta la boală sau chiar moarte. O altă credință legată de această sărbătoare era aceea că vârcolacii se luptau acum să mănânce soarele şi numai Sânzienele putea opri războiul malefic iscat de aceste puteri ale întunericului, care încercau să tragă lumina şi căldura verii spre amorţeala de sub zăpezile iernii.

Farmacia tradițională: flori pentru de stomac, cap, dar mai ales pentru suflet

Floarea sânzienelor a fost folosită în farmacia tradiţională hunedoreană pentru dureri de stomac, de ficat, de cap, ochi şi urechi, dar şi în epilepsii, boli ale plămânilor şi ale pielii. Copiii născuţi în această perioadă, mai ales, erau scăldaţi în flori de sânziene, ca să fie frumoși şi norocoși, iar fetele făceau macerat la rece din sânziene, pentru a avea un păr frumos, bogat și fin ca mătasea. Pe de altă parte, frumuseţea cămeșii româneşti și interesul tot mai mare pentru straiul tradițional a “născut, cu câțiva ani în urmă” – Ziua Universală a Iei. Anul acesta Asociația “La Blouse Roumaine”, implicată și în Campania “Bihor, nu Dior”, care cerea credit pentru creatorii populari din România marilor case de modă europene, a decis să folosească imaginea REPLICA HUNEDOARA pentru promovarea Zilei Universale a Iei.

Fotografia REPLICA ajunge imaginea Zilei Internaționale a Iei 2021

“M-am trezit luni de dimineață, spune colega noastră, jurnalista Ada Beraru, în 15 iunie, că o prietenă din Sibiu îmi face un print-screen cu fotografia făcută de fostul coleg și mereu prieten, Remus Suciu, în care apăream cu un costum pădurenesc, în câmpurile de grâu din zona Țării Hațegului, și mă anunță că Asociația <LA BLOUSE ROUMAINE> a folosit imaginea REPLICA HUNEDOARA pentru a promova ediția 2021 a Zilei Internaționale a Iei. <Zână din Hunedoara, în cămașă tradițională din Ținutul Pădurenilor, binecuvântând cu sânziene holdele de grâu.> Așa scria la explicația foto. Nu mă întrebase nimeni, nimic. Nu știam despre acest lucru. Ce știam era că fondatorii “LA BLOUSE ROUMAINE” au fost implicați în susținerea artiștilor populari din Țara Beiușului, prin campania <Bihor, nu Dior>, după ce un cojocel de inspirație românească a fost vândut de casa de modă Christian Dior cu 35.000 de dolari, dar nicăieri nu a fost menționată sursa de inspirație, deși acest lucru ar fi adus un mare plus României, la capitolul imagine. Trebuie să amintesc aici că au fost ani mulți în care jurnaliștii REPLICA HUNEDOARA au cutreierat satele hunedorene în căutare de oameni și tradiții minunate, care, încet-încet intră în uitare… Iar în acea zi, acum 5 ani, ieșisem cu Remus Suciu în Țara Hațegului, la un alt reportaj, care ne-a dus, în cele din urmă până la Fundătura Ponorului… Aveam costumul pădurenesc la mine și, pentru că se apropiau Sânzienele, l-am rugat să-mi facă vreo câteva fotografii, să avem ilustrații pentru un viitor reportaj. A doua zi după ce Ana, din Sibiu, mă anunțase referitor la preluarea imaginii, marți la prima oră, alt mesaj, de această dată de la Roxana, o prietenă din Timișoara: <Ada, ai văzut că LA BLOUSE ROUMAINE a preluat fotografia voastră??!!> Toate cămășile populare românești au farmecul lor, dar costumul pădurenesc are o frumusețe și o vitalitate aparte, dată (și) de culoarea cusăturii (pe lângă accesoriile nelipsite) care, în cazul tinerelor fete, este, întotdeauna, roșu. Doar femeile <iertate> de Dumnezeu, cele ajunse la o vârstă mai înaintată, pot să poarte negru, alături de înflorituri… violet, de pildă. Sânzienele e o sărbătoare pe care o iubesc! Ea marchează începutul verii, al Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare între oameni, dintre cei născuți din femei, dar și al frumoaselor vacanțe de vară pe care le petreceam la bunici despre care cu drag și cu nerăbdare vreau să vă povestesc!”