Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal Mircea Sandu, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, a fost achitat

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal Mircea Sandu şi soţia sa, Elisabeta, trimişi în judecată de DNA pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, au fost achitaţi, luni, de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia instanţei este definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti a decis luni, să respingă ca nefondat apelul declarat de DNA împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, din octombrie 2020, prin care Mircea Sandu şi soţia sa fuseseră achitaţi. Decizia magistraţilor este definitivă.

Procurorii din DNA i-au trimis în judecată în iunie 2019, pe Mircea Sandu, la data faptelor preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, pentru luare de mită, şi Elisabeta Sandu, soţia acestuia, pentru complicitate la luare de mită.

În rechizitoriu, procurorii DNA arată că, în 2 octombrie 2009, Mircea Sandu, ca preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soţiei sale Elisabeta Sandu, a primit cu titlu de mită suma de 724.000 de lei, de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăţi de avocatură.
„Banii respectivi au fost primiţi de inculpat pentru ca Federaţia Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistenţă juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009. În baza acestor contracte, în cursul anului 2011, societatea de avocatură a obţinut de la Federaţia Română de Fotbal suma de 11.705.626 lei”, arata DNA, într-un comunicat de presă.
News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *