Fost ministru al Finanțelor din PSD s-a alăturat partidului Pro România

Fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta, Ioana Petrescu, a anunţat luni că s-a înscris în foramţiunea Pro România. Petrescu susţine că s-a alăturat unei echipe politice de profesionişti, iar măsurile pe care le-a luat în mandatul său de ministru al Finanţelor au efecte şi astăzi.

“Am făcut acest pas cu convingerea că nu pot schimbă lucrurile care cred eu că nu funcţionează cum trebuie doar comentând de pe margine. Pentru a îndreptă lucrurile care, în ultima vreme, merg într-o direcţie periculoasă pentru întreagă societate, este nevoie de voinţa politică”, a anunţat aceasta pe Facebook.

Ea susţine că s-a alăturat unei echipe politice de profesionişti, iar măsurile pe care le-a luat în mandatul său de ministru al Finanţelor au efecte şi astăzi.

“Echipa alături de care m-am decis să întru în politică este formată din profesionişti care au demonstrat că vor şi pot să lucreze pentru oameni. Am fost ministru technocrat într-un guvern politic şi am lucrat alături de o parte din profesioniştii care acum îmi vor fi colegi de partid. O parte din măsurile luate în Guvernul din care am făcut parte că ministru de Finanţe îşi produc efectele şi astăzi. Altele au fost amânate până azi, modificate sau chiar uitate”, mai spune Petrescu.

Fostul ministru spune că că oamenii vor de la clasă politică mai mult profesionalism şi viziune şi aare convingerea că Pro România poate oferi aceste lucruri, în interesul românilor, indiferent de statutul lor social sau de vârstă. “Vom fi aproape de cetăţeni şi ne dorim să orientăm România spre modernizare, să oferim condiţii mai bune pentru toţi cei care, prin muncă lor, contribuie la dezvoltarea întregii ţări”, spune ea.

Ioana Petrescu a fost Guvernator din partea României în relaţia cu Instituţiile Financiare Internaţionale, Guvernator pentru Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). A fost reprezentantul României în Consiliul ECOFIN.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *