A fost emisă autorizaţia de construire pentru secţiunea 1 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a emis, luni, Autorizaţia de Construire pentru Secţiunea 1 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, Lotul 1, Sibiu – Boiţa (km 0+000 – km 13+170).
Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) contractul de proiectare şi execuţie pentru Lotul 1 (km 0+000 – km 13+170), cu o valoare de 612.647.863,38 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR şi Compania Porr Construct SRL.
Durata contractului este de 108 luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 36 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie.
Studiile topografice, geotehnice, arheologice, hidrologice, precum şi lucrările de asanare şi deminare au fost finalizate, astfel încât, în prezent, se lucrează la drumurile tehnologice şi la platformele pentru foraje piloţi.
În prezent se află în curs de evaluare cele 5 oferte depuse pentru contractul de supervizare.
Autostrada Sibiu – Piteşti are o lungime de 122,11 km, fiind divizat in 5 secţiuni ce traversează 3 judeţe: Sibiu, Vâlcea şi Argeş.
Valoarea totală a proiectului este de 1,334 miliarde euro şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
85% din valoarea totală eligibilă aprobată, respectiv 875,55 milioane euro, va fi asigurată din Fondul de Coeziune, iar restul de finanţare în valoare de 458,84 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat.
news.ro