A fost câştigat marele premiu la Loto 6/49 în valoare de peste 4,8 milioane de euro

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 4,8 milioane de euro, a fost câştigat cu un bilet de 14 lei, jucat la o agenţie din Satu Mare.

”S-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 22.954.442,36 lei (peste 4,8 milioane euro). Biletul norocos a fost jucat la agenţia 30-023 din Satu Mare şi a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de doar 14,50 lei”, a anunţat Loteria Română.

Acesta este cel de-al patrulea câştig de categoria I şi cel mai mare ca valoare obţinut în acest an la Loto 6/49.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 18.07.2019 şi a fost în valoare de 4.651.706,40 lei.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendică premiul.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *