Fonduri nerambursabile destinate IMM-urilor din domeniul HoReCa pentru înfiinţarea programului ELECTRIC Up

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat, joi seară, că în şedința de Guvern a fost adoptată o OUG pentru înfiinţarea Programului ELECTRIC UP. IMM-urile din domeniul HoReCa pot primi până la 100.000 de euro, fonduri nerambursabile, pentru panouri fotovoltaice şi staţii de încărcare. Bugetul în primul ciclu de finanţare este de peste 470 de milioane de lei.

„A fost adoptată o OUG pentru programul Electric UP, prin care IMM-urile din domeniu HoReCa au posibilitatea de a accesa o finanţare nerambursabilă, de până la 100.000 de euro, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi pentru încărcare”, a anunţat, după şedinţa de Guvern, Ionel Dancă.

Programul prevede finanţarea pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Naţional şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Sumele necesare implementării Programului “ELECTRIC UP“ se asigură anual de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.Suma necesară implementării Programului “ELECTRIC UP“ este de 476 milioane lei în primul ciclu de finanţare.

Ghidul de finanţare se aprobă prin ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, care se publică pe pagina electronică a Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri în maxim 30 de zile de la data publicării ordonanţei de urgenţă.

news.ro

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *