Fonduri europene pentru administrațiile locale din Valea Jiului, prin programe dedicate zonelor miniere
Fonduri europene cu dedicație pentru administrațiile locale din Valea Jiului. Primarii localităților din Valea Jiului au anunțat că au primit oficial informația potrivit căreia din totalul de 41 de regiuni miniere din Europa, una dintre cele 6 regiuni pilot care vor primi asistență financiară din partea Uniunii Europene pentru dezvoltare este Valea Jiului.
În aceste zile, de la Bruxelles a venit vestea că aplicația comună depusă de cele 3 orașe și 3 municipii din Valea Jiului pentru accesarea Programului START a fost selectată. Prin urmare, Valea Jiului va beneficia în etapa imediat următoare de asistență tehnică europeană gratuită în vederea elaborării Strategiei comune de dezvoltare, document în baza căruia un număr de circa 25 de proiecte de dezvoltare regională vor fi finanțate printr-un program special al UE în exercițiul financiar 2021-2027.
”Împreună cu toți colegii primari din Valea Jiului, am aplicat la Bruxelles pentru a primi asistență tehnică gratuită în cadrul programului european START, care funcționează în baza Platforma Regiunilor Carbonifere. Din informațiile pe care le avem, sunt șase regiuni de acest fel care vor primi asistență tehnică gratuită din cele 41 câte există în Europa unde mai există exploatări de cărbune și energie produsă pe bază de cărbune. Săptămâna viitoare, în perioada 16 – 17 octombrie, urmează să fim prezenți la Bruxelles, la întâlnirea pe care o vor organiza cei de la Platforma Regiunilor Carbonifere, unde se vor stabili pașii ce urmează să se întâmple în continuare. Important pentru noi este că acest prim pas, foarte important pentru noi, s-a încheiat cu succes iar Valea Jiului are de pe acum certitudinea că va fi cuprinsă în acest program pilot al UE”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În perioada următoare administrațiile locale din Valea Jiului vor elabora, cu asistență tehnică din partea Comisiei Europene, un număr de aproximativ 25 de proiecte identificate și dezvoltate (domenii tematice – transformarea sistemului energetic și tehnologii alternative; turism, agrement și sport; Infrastructură publică urbană, mobilitate și conectivitate; Angajare și forță de muncă), vor organiza două consultări publice la nivelul regiunii, dar și o serie de conferințe la care vor fi invitați primari din alte regiuni europene, care au caracteristici similare și au trecut printr-un proces de tranziție.
Aplicația depusă de regiunea Văii Jiului pentru includerea în Programul START a fost însoțită și de scrisori de sprijin din partea Universității Petroșani, a organizațiilor Greenpeace România și Bankwatch România, din partea Consiliului Județean Hunedoara, Ministerului Fondurilor Europene și a unui număr însemnat de ONG-uri locale.
Colaborator