Florin Oancea la un an de mandat. Realizări și planuri de viitor
Primarul Devei, Florin Oancea, a susținut miercuri o conferință de presă, organizată pentru a marca împlinirea a unui an de la preluarea mandatului. Acesta a prezentat proiectele realizate de către administrația publică până acum dar și planurile de viitor ale Primăriei.
Eficientizarea serviciilor din cadrul Primăriei
Încă din primele luni ale mandatului, primarul Florin Oancea s-a concentrat mai mult pe situația din interiorul Primăriei. Acesta a găsit o administrație publică supradimensionată și ineficientă. Din aceste motive, edilul șef a propus o nouă organigramă consilierilor locali. Aceasta a fost votată, iar mai multe servicii din cadrul primăriei au fost desființate sau comasate, în timp ce personalul a fost redus. Deatlfel, a fost înființat Mall-ul administrativ unde toate ghișeele primăriei au fost mutate într-o singură clădire.
„Am încercat împreună cu colegii mei să eficientizăm activitatea serviciilor și aparatului de specialitate. Acolo unde am constatat că lucrurile nu funcționează cum își doresc cetățenii, am acționat. S-a făcut o reorganizare, lucrurile sunt perfectibile. Poate nu a fost cea mai bună reorganizare dar a trebuit să luăm niște măsuri într-o situație de criză pentru a putea să stabilim o direcție clară.” a spus Florin Oancea
Iluminat public
În Deva, administrația publică a demarat un proiect în valoare de 3 milioane de lei prin care iluminatul public va fi modernizat în întregime. Implementarea acestuia a început deja pe parcursul anului 2018 iar 40 % din străzile și bulevardele Devei sunt iluminate cu LED. Primarul ar vrea ca în cursul anului viitor, proiectul să fie finalizat în întregime pe toate arterele Devei și satele aparținătoare ale municipiului, fapt ce va duce la o reducere cu 50% a facturilor pentru electricitate pe care Primăria le plătește lunar.
Tranportul public local
După ce a reușit să înființeze o firmă de transport local proprie, a municipiului Deva, primarul a fost forțat să grăbească punerea acesteia în funcțiune după celebra criză ce a avut loc la începutul lunii septembrie, când vechea firmă care se ocupa de acest serviciu a refuzat să mai scoată autobuzele pe trasee. Florin Oancea a rezolvat rapid criza împrumutând autobuze de la firma de transport local al Timișoarei, colaborând cu municipalitatea de acolo. Contractul de închiriere se va sfârși la finalul acestui an, iar din 2019, Primăria dorește să achiziționeze autobuze second hand mai performante. Acestea vor fi folosite până când proiectul de mobilitate urbană prin care Deva va avea transport public local cu autobuze electrice va fi implementat.
Un element de noutate la acest capitol este faptul că elevii din municipiul Deva au acum gratuitate la acest serviciu.
Deva, un oraș mai „smart”
Un alt aspect menționat de Primarul Devei în conferința de presă a fost dezvoltarea „smart” a orașului. Printre altele, administrația locală a lansat aplicația „Deva24” prin care cetățenii pot sesiza la orice oră problemele din municipiu foarte ușor și eficient. Tot la acest capitol ar mai intra și portalul Devabussiness.ro, lansat tot în acest an fiind un site care le oferă informații utile antreprenorilor din municipiu sau investitorilor care vor să vină în Deva pentru a porni o afacere.
Mai multe proiecte pentru Cetatea Devei
Incinta 1 a Cetăţii Deva, care cuprinde partea din vârfului dealului pe care este amplasat monumentul istoric, va fi reabilitată cu fonduri europene în baza unui contract cu o valoare de 5 milioane de euro depus la ADR Vest de Primăria Deva. Potrivit lui Oancea, administraţia locală are pregătite mai multe proiecte pentru a pune în valoare monumentul istoric. Printre acestea se numără achiziţia unei noi telecabine cu care turiştii să poată urca în Cetate, dar şi cumpărarea a două trenuleţe care să transporte vizitatorii până la Poarta 1. De asemenea, piaţa de la poalele Dealului Cetăţii va fi reamenajată, iar o clădire care a aparţinut Serviciului de Gospodărie Municipală va fi demolată pentru a lăsa loc dezvoltării unor spaţii de servicii moderne.
Proiectul de mobilitate urbană va fi depus până în 2019
Primăria municipiului Deva trebuie să depună la ADR Vest până la finalul anului proiectul de mobilitate urbană, menit sa rezolve situația transportului în Municipiul Deva și să aducă orașul la standardele europene în ceea ce privește mobilitatea urbană durabilă.
„Până în data de 31 decembrie vom depune proiectul de mobilitate urbană în valoare de 24 milioane de euro. De fapt sunt mai multe proiecte: pentru transportul public local, pentru pistele de bicicletă, pentru zona pietonală de la Piața Unirii și până la Prefectură, din Piața Victoriei, de la „cal” și până la Poșta Veche. ” a declarat primarul Devei.
Dealtfel, Florin Oancea a explicat și situația tuturor proiectelor pe fonduri europene
„Din cele 23 de proiecte pe fonduri europene, la 7 proiecte avem semnate contractele de finanțare. Diferența urmează să le semnăm până în primăvara anului 2019. Până acum am semnat contracte de peste 5 miliaone de euro. Diferența de 24 de milioane de euro le vom semna până la finalul lunii decembrie și apoi ce ține de eficiența energetică în perioada următoare, primele luni din 2019.”
Primarul municipiului Deva a mai anunțat că în municipiul reședință de județ vor veni mai mulți investitori care vor creea locuri de muncă și beneficii economice pentru oraș.
„Eu v-am spus că, până în 2020, și n-am făcut această afirmație ca să bravez, vor veni investiții în Deva de peste 100 de milioane de euro. Vă spun că prima mare investiție o voi anunța în perioada următoare, dar am avut o discuție cu investitorii și m-au rugat să facem o conferință de presă comună, în momentul în care cumpără terenul de la privați. Este vorba despre o investiție de multe zeci de milioane de euro. Vă dau și locația acum: înspre Hunedoara, între Opel, până la Macon, pe 15 hectare. Detaliile le vom da într-o conferință de presă. Este vorba despre activități productive și câteva sute de noi locuri de muncă. Tot în perioada următoare, în câteva luni de zile, voi putea face împreună cu investitorul o conferință de presă în care vom anunța o altă investiție directă, de aproximativ 10 milioane de euro și, de asemenea, câte sute de locuri de muncă. Cred că până în primăvara anului viitor vom putea anunța investitorul care va veni în Deva, în zona de la Sântuhalm – Carrefour. Aici, inițial, a fost o investiție de 40 de milioane de euro, dar care s-a blocat în urmă cu 10-11 ani, iar acum este o ruină. A fost cumpărată de un investitor în urmă cu aproximativ 4 luni de zile, iar acel investitor este în discuții pe mai multe paliere, fie pe retail, fie pe producție”, a declarat primarul Florin Oancea.
Paul MUNTEAN