Florentina Marincu revine la atletism

Proaspăta campioană mondială de bob Florentina Marincu va reveni, aproape sigur, la atletism, sportul în care a cunoscut consacrarea. În vârstă de aproape 22 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 9 aprilie, Florentina Marincu era considerată o mare speranță a atletismului românesc, fiind, în 2013, dublă campioană mondială de juniori, la Donețk, în Ucraina, atât la săritura în lungime, cât și la triplusalt. Apoi Florentina a confirmat și în concursurile de seniori, la nici 19 ani câștigând un „bronz” european în sală. În 2015, atleta din Deva a devenit și recordmenă europeană la săritura în lungime în sală, cu o performanță de 6,79 metri, deținând acest titlu și în prezent. Apoi a urmat o înterupere a activității competiționale, din motive personale, atleta căsătorindu-se, numele ei de familie actual fiind Iușco, și a devenit mamă. Apoi Florentina a revenit în sport, cochetând, inițial, cu canotajul, iar apoi s-a orientat spre bob, disciplină în care a obținut, imediat, rezultate notabile. Cu toate acestea, Florentina pare decisă să revină la atletism și să își reia pregătirea alături de profesorul Nicolae Alexe, începând deja demersurile pentru relegitimarea sportivei la CNS Cetate Deva. Dacă aceste demersuri vor fi încununate de succes, iar pregătirea se va desfășura în condiții normale, nu este exclus ca să o vedem pe Florentina Marincu Iușco participând, din nou, la un concurs atletic de mare anvergură, fiind vorba despre Campionatul European de seniori, care se va disputa în vară, mai exact între 7 și 12 august, gazdă a competiției urmând a fi capitala Germaniei, Berlin.

 

Claudiu POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *