Fiscul este în control la două bănci. Urmează o a treia în scurt timp
ANAF derulează în prezent controale la două bănci, vizând impozitul pe profit pentru câştigurile obţinute în anii din urmă, potrivit informaţiilor transmise Profit.ro de către instituţie. În februarie, ANAF va începe verificările la o a treia instituţie de credit, pentru profitul raportat în perioada 2013-2017.
Guvernanţii au criticat vehement în ultimii ani băncile, acuzându-le că scot profiturile din ţară pentru a evita plata impozitului (chiar dacă România este o ţară cu o rată scăzută a impozitului pe profit), dar şi dobânzile practicate de acestea, despre care au afirmat că sunt prea ridicate. În decembrie, Guvernul a introdus o taxă pe activele bancare variabilă în funcţie de nivelul Robor. Reprezentanţii Guvernului au criticat şi nivelul indicelui Robor, spunând că este prea ridicat, precizează Profit.ro.
Direcţia Generală a Marilor Contribuabili (DGAMC) desfăşoară în prezent inspecţii fiscale parţiale la două instituţii bancar.
Prin inspecţia fiscală parţială este verificată îndeplinirea uneia sau mai multor obligaţii fiscale, precum şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, ce revin unei firme într-o perioadă determinată.