Firme românești, victime ale unor fraude informatice
Peste 150 de firme româneşti care desfăşoară activităţi de comerţ exterior şi fac frecvent plăţi electronice către firme din străinitate au fost în ultimul an victimele unor complexe fraude informatice. De asemenea, partenerii din străinătate ai acestor societăţi au avut toate sistemele informatice compromise, în urma acestor atacuri.
Potrivit Poliţiei Române, ”Business E-mail Compromise Fraud” este o fraudă complexă ce ţinteşte societăţile comerciale ce lucrează cu furnizori sau clienţi străini şi efectuează cu regularitate plăţi prin transfer bancar.
Din 2016 au fost înregistrate peste 150 de sesizări oficiale referitoare la acest tip de fraudă.
”Din analiza cazurilor investigate, s-a constatat că societăţile comerciale ce desfăşoară activităţi comerciale din România (cu personalitate juridică română) au avut calitatea de victimă, în majoritatea cazurilor, în sensul ca au trimis bani în alte conturi decât cele legitime ale furnizorului extern”, precizează Poliţia Română.
De asemenea, în aproape toate cazurile semnalate, compromiterea sistemelor informatice, respectiv a adresei de poştă electronică, a avut loc la societăţile comerciale străine care erau în relaţii comerciale cu cele române.
”Majoritatea victimelor au raportat că utilizează transferuri online ca metodă curentă de efectuare a plăţilor către furnizori sau parteneri externi de afaceri, în baza unei relaţii comerciale anterioare şi a bunei credinţe în practica comercială. Societăţile comerciale române fraudate nu au un tipic anume de activitate, elementul comun fiind dat de faptul că toate desfăşoară activităţi de comerţ exterior şi efectuează plăţi curente în străinătate”, mai spun poliţiştii.
Potrivit acestora, la nivel global acest tip de fraudă a generat pierderi documentate de peste 6 miliarde de dolari, în perioada 2016-2017, înregistrate în peste 40.000 de incidente de acest tip.
De aceea, poliţiştii recomandă precauţie la schimbarea subită a unor practici comerciale stabilite anterior cu partenerii comerciali, în special a conturilor de e-mail, a conturilor bancare, a valutelor în care se fac plăţile sau a ţării în care sunt deschise conturile.
În plus, recomandă să se verifice, la un număr de telefon deţinut anterior şi verificat, dacă modificările solicitate prin e-mail sunt reale.
news.ro