Fii vocea generației tale!

Consiliul Tineretului din România, în colaborare cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România, organizează în perioada 5 octombrie 2021 – 31 martie 2022 proiectul „Tineri. Voce. Reprezentare”, având ca scop sprijinirea implicării tinerilor în soluționarea problemelor societății prin campanii de advocacy.

În cadrul acestui proiect, 25 de tineri din întreaga țară interesați de reprezentarea drepturilor și intereselor tinerilor, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, vor avea oportunitatea de a-și dezvolta competențele de planificare și implementare a campaniilor de advocacy și de a fi introduși în specificul activității de reprezentare prin intermediul a două module de formare (5-10 octombrie, respectiv luna noiembrie).

Ulterior, grupați în echipe, participanții își vor însuși coordonarea unor campanii de advocacy care vor ajuta la extinderea rețelei tinerilor care activează  pentru obiectivele comune ale societății, astfel devenind o voce pentru generația din care fac parte.

Odată încheiat acest proiect, participanții vor avea atât posibilitatea să continue să se implice în activități organizate de Consiliul Tineretului din România, cât și să facă parte din diferite structuri neguvernamentale de tineret active în procese de advocacy.

Astfel, dacă ești unul dintre tinerii care, fiind pasionați de ceea ce înseamnă reprezentarea,  își doresc un viitor mai frumos în România și consideri că proiectul nostru te-ar ajuta să aduci schimbarea de care ai nevoie, te poți înscrie online, în perioada 7- 15 septembrie, completând următorul formularul https://forms.gle/TJYxx8es6gqNLjUU8

Toate noutățile legate de acest proiect se vor publica pe site-ul www.ctr.ro și/sau pe pagina de Facebook a Consiliului Tineretului din România. Participarea este gratuită!

Proiect implementat cu sprijinul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Ambasada Franței în România și Institutului Francez din România.


Persoane de contact:

Consiliul Tineretului din România reprezintă tinerii și organizațiile de tineret din România în procesele decizionale de la nivel național și internațional și susține participarea lor directă în aceste procese și în cele de nivel local și instituțional / organizațional, precum și creșterea capacității tinerilor și a organizațiilor lor de a influența comunitățile în care trăiesc prin instrumente legale, influențarea proceselor decizionale, lucru cu tinerii, asociere în organizații neguvernamentale, sindicate și partide politice, și dezvoltarea de afaceri.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *