Fiecare școală din Petroșani a primit fonduri pentru materiale sanitare
Fiecare unitate de învățământ din municipiul Petroșani a primit din partea administrației locale suma de 30.000 de lei. Din suma alocată din bugetul municipalității se vor achiziționa materiale sanitare și dezinfectanți. În plus, la fiecare scară de bloc se vor umple recipientele cu soluții dezinfectante pentru mâini. Măsura vine ca urmare a creșterii numărului de cazuri de coronavirus.
”Am alocat fiecărei școli din municipiu câte 30.000 de lei pentru achiziționarea produselor de dezinfecție necesare și materiale sanitare: dezinfectant, săpun, măști, iar în videoconferința care am avut-o cu directorii de școli le-am recomandat ca fiecare școală să achiziționeze minimum 10.000 de măști. Noi am pus la dispoziția elevilor și a cadrelor didactice într-o primă etapă 16.000 de măști de protecție, dar numărul acestora va fi suplimentat în perioada următoare”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
De asemenea, în paralel, a început operațiunea de reumplere a dispenserelor cu dezinfectant de mâini la toate scările de bloc.
Colaborator