Festivalul Plăcintelor pădurenești
Concursul de „Tras cu coasa în brazdă” a fost unul dintre cele mai urmărite momente din programul „Festivalului plăcintelor pădurenești”, organizat în acest sfârșit de săptămână în satul Poienița Răchițelii din comuna Cerbăl.
Prefectul județului, Călin Petru Marian, a fost alături de sătenii din Ținutul pădurenilor, a cosit o bună bucată de brazdă, a dansat „Brâul Pădurenesc”, a savurat gustul plăcintelor tradiționale și i-a aplaudat pe localnicii care au participat la „Parada costumelor pădurenești”.
La „Festivalului plăcintelor pădurenești”, organizat de Primăria comunei Cerbăl și aflat la cea de-a doua ediție, au participat, în cele două zile, peste 1000 de localnici din regiune, turiști dar și locuitori din orașele apropiate. Primarul comunei Cerbăl, Mircea Costa, a avut ca parteneri, Asociația Pădurenilor, Asociația Culturală Hunedoara Ecologica și Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice – Hunedoara.
Pentru a se bucura de această frumoasă sărbătoare și pentru a sprijini tradițiile pădurenilor, au răspuns „prezent” invitației organizatorilor, deputatul PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu și o parte dintre primarii liberali ai localităților din centrul și nordul județului.
Prefectul Călin Petru Marian, care este și inițiator al campaniei „Promovăm Hunedoara”, spune că: „Județul nostru are o bogată tradiție populară și suntem datori să o păstrăm și să o transmitem generațiilor viitoare. Avem lucruri frumoase să le arătăm celor care ne vizitează aceste minunate locuri iar eu și Instituția Prefectului îi susținem pe toți cei care organizează astfel de evenimente ale satului hunedorean.”
Biroul de presă