Festival Cultural Interplanetar la Mina Petrila

Timp de 3 zile, între 31 mai și 2 iunie 2019, Exploatarea Culturală Petrila situată în perimetrul fostei mine de cărbune de la Petrila, va fi gazda unui nou regal cultural atipic despre care organizatorii apreciază că este cel mai tare festival de la fosta Mină Petrila, de la fostul oraş Petrila, de la fosta Vale a Jiului, de la fosta Românie, de la fosta Uniune Europeană şi actuala Planetă Petrila.

Aici, va avea loc Festivalul Interplanetar de Circ și Teatru Subteran, un proiect cultural derulat de Asociația Planeta Petrila, în care vor avea loc o serie de spectacole de teatru ale Trupei Auăleu teatru din Timișoara sau ale Teatrului Dramatic ”Ion D., Sîrbu” din Petroșani. De asemenea, în spectacol vor fi prezenți artiști ai trupei ”Barză, Varză, Circus” din Franța cu ajutorul cărora vor avea loc, în fiecare zi (de la ora 15,00) ateliere de circ și teatru pentru copii.

Programul evenimentului cultural este următorul:

  • Vineri, 31 mai 2019, orele 21.00: Piesa ”HUOOOOO!!!” / Teatrul Auăleu din Timişoara;
  • Sâmbătă, 1 iunie 2019, orele 21.00: Piesa ”MAIDAN” / Trupa Barză, Varză, Circus din Franţa;
  • Duminică, 2 iunie 2019, orele 19.30: Piesa ”AGLAJA ŞI DUMNEZEUL EI DIN MĂMĂLIGĂ” / Teatrul Dramatic Ion D. Sîrbu din Petroşani;
  • Duminică, 2 iunie 2019, orele 21.00: Piesa ”MENS SANA IN CORPORATIST SANO” / Teatrul Auăleu din Timişoara;
  • Ateliere de circ şi teatru pentru copii în fiecare zi de la ora 15.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *