Festival concurs, la Petrila
Cea de-a V-a ediție a festivalului concurs național de folclor “Momârlanii, gazede bune” va avea loc, în acest sfârșit de săptămână, la Petrila. Asociația Culturală ”Junii Petrileni” în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara și Primăria orașului Petrila, organizează în data de 16 septembrie 2018, orele 10:00 în sala de spectacole a casei de cultură ”Ladislau Schmidt” din localitate, festivalul concurs national de folclor ”Momârlanii, gazde bune, ediția a V-a. Pentru Petrila, acest eveniment a devenit emblematic. Autoritățile locale reușesc să mobilizeze mereu pe toți cei care poartă cu mândrie portul popular momârlănesc. Scopul festivalului concurs de la Petrila este descoperirea, promovarea şi susţinerea tinerelor talente din domeniile cântecului şi dansului popular românesc, crearea posibilităţii de a lega noi prietenii şi viitoare colaborări între participanţi.
Concursul este deschis interpreţilor si dansatorilor amatori din întreaga ţară şi se desfăşoară pe trei secţiuni: solişti vocali, solişti instrumentişti si ansambluri de dansuri populare româneşti.
Monika BACIU