Fenomen spectaculos la Deva. Cerul s-a umplut de „pungi cu nori”

Codurile roșii au adus luni seară la Deva formațiuni noroase stranii, despre care specialiștii spun că sunt rar întâlnite în zonele de clima temperată. La câteva minute după ce prima vijelie puternică s-a oprit, culoarea cerului a atras atenția devenilor.

Priveliștea i-a uimit: bolta era plină de nori precum niște pungi sau grămezi pufoase de vată de zahăr.

După câteva minute, culoarea acestora s-a schimbat către galben intens.

 

Specialiștii spun că sunt „mammatocumulus” sau nori mammatus cu sensul de „nor mamar” sau „nor-sân”.

Numele este derivat din latinescul mamma care înseamnă „uger” sau „piept”.

 

Specialiștii spun că sunt „mammatocumulus” sau nori mammatus cu sensul de „nor mamar” sau „nor-sân”.

Numele este derivat din latinescul mamma care înseamnă „uger” sau „piept”.

foto: Darius IOVAN

Mammatus  este un termen meteorologic aplicat unui model celular de pungi suspendate dedesubtul bazei unui nor. De obicei sunt întâlniți în zonele cu climă tropicală, mai rar în cele cu climă temperată.

Deși sunt spectaculoși și frumoși, sunt, de fapt, periculoși pentru că apar de obicei în zonele în care urmează să fie furtuni și sunt semn de ploi abundente cu picături mari.

„Pentru ca un mammatus să se formeze, aerul care coboară într-un nor trebuie să fie mai rece decât aerul care îl înconjoară. In plus, trebuie să aibă un conținut mare de apă sau gheață.

Norii mammatus nu sunt un indicator clar al faptului ca o tornadă este pe cale să se formeze, deși cultura populară îi asociază cu acest fenomen.

De asemenea, nu sunt un indicator al fenomenelor meteorologice severe, chiar dacă sunt însoțiți deseori de furtuni cu descărcări electrice. In esență, sunt nori răsturnați”, scrie site-l accuweather.com.

 

Deva a fost lovită luni seara de o furtună deosebit de puternică, cu rafale de vânt de 90 km la oră, rafale care a distrus acoperișuri din mai multe zone ale orașului și a rupt copaci.

Norii mammatus au putut fi observați timp de jumătate de oră și au fost alungați de ploaia adusă de cel de-al doilea cod roșu emis pentru județul Hunedoara.

Mai multe persoane au surprins fenomenul deasupra Devei, dar cea mai frumoasă imagine este semnată de Darius Iovan care a fotografiat norii din Piața Unirii.

 

Laura OANA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *