Farmecul unei cascade: voalul de apă din Șureanu

Neîncetat, meleagurile județul Hunedoara continuă să ne uimească. Locul la care tânjim acum şi pe care vrem să-l descoperim e bine ascuns în inima Munților Șureanu. Am evadat entuziaşti din jungla de beton, gata să ne dăm întâlnire cu natura. Pe tot parcursul drumului, soarele strălucitor din Duminica Tomii, ne-a luminat calea. În trei autoturisme și celebra EVO, am pornit la drum cu două trupe de exploratori. Sunt vreo 14 copii, plus câțiva adulţi, cu toţii sub ochii vigilenți ai Alexandrei Marcu și tatăl ei, Dan Marcu, însoțiți de câinele lup, Masha. La o oră și jumătate distanță de Deva, pe DN66, trecem de localitatea Baru Mare spre Petroșani, facem stânga și intrăm pe un drum forestier cale de vreo alți opt km, după cum ne arată coordonatele digitale.

Mașinile au oprit rând pe rând într-un platou. Aici este punctul de unde vom pleca în aventura noastră spre a descoperi Cascadele Șipotului. Împreună cu echipa „Exploradores”, cum îi place lui Dan Marcu să își îmbărbăteze micii temerari, am salutat natura de bun găsit și am rostit o urare de „La mulți ani!”, pentru că printre noi avem și un sărbătorit.

Îmbrăcată cu straie noi, de primăvară, pădurea ne așteaptă. Susurul apelor micului Petros ne invită să-i descoperim frumusețea. Drumul spre amonte e destul de abrupt, iar rădăcinile alunecoase ale foioaselor, stau bine ascunse sub stratul gros de frunze căzute. Încă un motiv ca să ne felicităm pentru bețele de susținere, din dotare, care își fac cu brio datoria. La un punct, cărările se subțiază.

Dan Marcu înaintează în fața coloanei de exploratori să studieze mai bine terenul și să deschidă calea. După o porțiune de cărare îngustă, în față răsar ca din pământ bolovani mari și umezi, de care se sprijină un trunchi imens de arbore căzut și adus de ape. Temerara noastră, Alexandra, își preia fiecare explorator în parte pentru a-l trece cu bine de fiecare obstacol.

Sunetul apei începe să se audă tare, din ce în ce mai tare. Cum am înaintat pe traseu, nici nu am sesizat cât de sus am urcat. La un moment dat, printre ramurile de copaci se zărește un ochi de apă inundat de un albastru ireal.

Ne-am oprit pentru o clipă să-l privim de la înălțime. „Acolo vom face un prim popas!” ne anunță Alexandra. Încântați de priveliștea care ne aștepta, am grăbit ușor pasul.

Copiii sunt bucuroși de pauză și nerăbdători să primească surpriza dulce oferită de sărbătorit, iar adulții s-au grăbit să surprindă din mai multe unghiuri imagini cu telefonul sau aparatul foto.

Dar nici cei mici nu s-au lăsat mai prejos. „ Stai să fac o poză să-i arat mamei ce a ratat!”, spune Tiberiu, strecurându-se printre oamenii mari. De regulă, în drumeții, Tibi era însoțit de mama lui. Cami care i-a insuflat dragostea de natură și drumeții. Poza a făcut-o, dar s-a întristat că nu are semnal pentru a trimite instant fotografia.

Ne bucurăm de priveliște, urmărim firul apei și plantele proaspăt înverzite preț de un sfert de ceas și o luăm  din nou la pas, cu bateriile reîncărcate.

Urcăm prin pădurea cu arbori înalți și drepți ce străjuiesc cursul apei și ale căror rădăcini de multe ori ne servesc pe post de scărițe. Zgomotul apei se aude mai amplificat. Urmărim cu atenție razele soarelui care caută să se strecoare prin desișul de frunze al arborilor.

La o mai atentă privire, observăm că în jurul nostru, frunzele lăstarilor sunt pudrate cu picături mici, argintii, ce strălucesc. Cobori privirea: solul de un negru absolut reflectă minuscule străluciri de diamante. Din loc în loc, bucăți de scoarță sau piatră clădită din fîșii subțiri și fine ca de foietaje, ce se sfărâmă între degete, lasă în urmă mii de firișoare sclipitoare. Aparatul foto se pare că nu a redat imaginile chiar așa de bine cum se observau cu ochiul liber.

Până și tinerele ferigi au o formă spectaculos de interesantă. Arată de parcă a fi balaurii în miniatură cu mai multe capete și cu ochii verzi ridicați spre cer, iar unele desfăcute în cor și-au înălțat frunzele zvelte în formă de trompete de parcă ar vrea să transmit ceva.

Cântă frumuseţea locului. Unul dintre copii, prinde o șopârliță ce se încălzea pe un bolovan alb. Se porneşte o adevărată dezbatere despre filosofia naturii și istoria șopârlei. Micii „exploradores” sunt extrem de amuzanți.

Micuții vorbesc într-una, despre alte aventuri și grozăvii, pe care le-au mai făcut în tabere sau în excursii. Chiar dacă au doar câțiva ani, își amintesc de multe locuri în care au ajuns ca să își cunoască țara. De la noi, din Apuseni, spre Maramureș sau Harghita și chiar până în Delta Dunării, copiii Alexandrei au învățat mai mult decât geografie.

Și cred că drumețiile organizate de familia Marcu, nu fac decât să le ajute în dezvoltarea armonioasă și creșterea stimei de sine. Învață să socializeze, să respecte și să protejeze natura. S-au închegat prietenii durabile, atât între ei cât și între părinții lor. Față de alți copii, micuții Alexandrei sunt mult mai câștigați. Alături de fata munților, Alexandra Marcu, au învățat să cunoască natura dincolo de betoane, internet și telefoane.

Urmând zgomotul apei căzătoare, trecând printre bolovani și peste arborii imenși secerați la pământ, o altă priveliște spectaculoasă ne obligă să facem un popas. E la rând vânătoarea de fotografii, apoi se ia gustarea mult așteptată, în special de cei mici, pentru că timpul petrecut în aer liber și mișcarea le provoacă o mare poftă de mâncare.

O revărsare de forma unui jilț, parcă desprinsă din poveștile nemuritoare, cam așa să vă închipuiţi imaginea pe care noi o avem în față. Voalul de apă de câțiva metri se revarsă printre stâncile cu limbi verzi de vegetație, apoi toată această zbatere se liniștește într-o oglindă de apă clară și lin curgătoare. Splendoarea se adună și se revarsă din nou, în terase. Ochiul se desfată, sufletul se fericește la asemenea priveliști desprinse din basmele românești cu zânele pădurii! Dar cascada nu începe de aici, povesteşte Alexandra care știe cel mai bine traseul.

Lăsăm în urmă această spectaculoasă imagine, iar cu cât urcăm, cascada prinde noi forme. Cursurile apei vin atât prin stâncile de piatră, cât și de sub pământ. Se dezlănțuie. În unele locuri, peste bolovanii înveliți în mușchi și alte plante de apă, câte un trunchi de copac prăbușit o provoacă şi îi modifică cursul.

Am găsit-o și pe fetița cu două codițe și imediat, iar mai la vale, prinde contur o siluetă. Mai sus, cursul principal preia alte ape, unele mai repezi, altele mai domoale, mai mari sau mai mici, care de altfel curg despletite, susurând și săltând zglobii, parcă îmbiindu-se una pe alta, ca într-o joacă de copii.

Intensitatea zgomotului e din ce în ce mai mare. Parcă și acum mă urmărește vuietul, parcă aud cum se amplifica. Trebuie să stăm aproape, unul de celălalt, ca să putem desluși cuvintele.

În îndepărtare se vede un zid imens și drept ce îți taie răsuflarea. Marginea pe care se sprijină cerul arată ca tivită cu două rânduri de arbori ce au crescut miraculos în înălțimea zidului uriaș. Arată impresionant de parcă ar fi poartă care duce oamenii către casa lui Dumnezeu.

După aproape trei ore de urcat prin pădurea de poveste, a venit timpul să facem cunoștință cu frumoasa cascadă răzvrătită, ce se risipește la vale, dar nu uită să-și regăsească cursul croit spre râul Strei.

Liantul nostru de nădejde, Alexandra, ne dă o mână de ajutor să putem traversa unul dintre brațele cascadei de la stânga spre dreapta, peste bolovani. Mai sus urcăm la o mică peșteră, Peștera Cascadă.

O cavitate calcaroasă, nu foarte mare, care la intrare are o mulțime de bolovani mari și pe sub care trece un pârău. E ca un loc de refugiu și binecuvântare, după osteneala pe care ai făcut-o până a ajunge să vezi măreția locului încununat la dreapta de coama groasă a Cascadei Șipotului sau Cascadele Șipotului. Aici apele,  răsfirându-se și remodelându-se, în drumul lor spre aval ajung să se contopească cu Râul Strei.

Privim cu nesaț actorii naturii și ascultăm simfonia apei fără de sfârșit. Natura ne răsplătește cu momente de respiro și spovedanie lăuntrică în mijlocul unui peisaj de poveste. Probabil pentru că traseul spre această cascadă nu e foarte cunoscut, și prea puțin marcat, zonă este chiar curată față de alte obiective sau trasee turistice.

Doresc să  vă fac cunoscut numele unor copii deștepți și curajoși, în spatele cărora există părinți deschiși la minte care-i susțin în activitățile organizate de familia Marcu. Denisa, Luca, Alesia, Mirona, Alexia, Raisa (cea care în această excursie făcea de multe ori corp comun cu Alexandra), Tiberiu, Damian, Roberta, Cristi, Robert, Ioana, Karina, Diana, Denisa, Tudor, Andrei, Bianca, Bogdan, Paula. Pe ei îi cunosc, dar sunt mult mai mulți copii care fac parte din Clubul Evoluții și de mici calcă cu îndrăzneală pe urmele ambasadoarei munților și a vulcanilor, Alexandra Marcu.

 

 

Mirela POPA