Fapte penale săvârșite de copii
O situație îngrijorătoare iese la lumină. Peste 100 de copii au săvârșit, anul trecut, fapte penale. Pentru 32 dintre aceștia, instanța a dispus măsuri educative.
Chiar dacă nu sunt conștienți de gravitatea faptelor lor, de consecințele pe care acestea le pot avea, părinții trebuie să știe ce urmări penale sau extra-penale pot decurge din faptele copiilor lor – pentru că ei ar putea fi cei chemați să răspundă pentru acestea în anumite condiții.
„În anul 2021 au fost luate în evidență 32 de cazuri de copii care au săvârșit fapte penale, dar nu răspund penal (cu vârsta sub 14 ani), pentru 3 dintre aceștia instituindu-se măsura de protecție – supraveghere specializată. De asemenea, au intrat în atenția instituției noastre 122 de cazuri de copii cu vârsta peste 14 ani care au săvârșit fapte penale și răspund penal. Pentru 32 dintre aceste cazuri, reprezentanții DGASPC Hunedoara au asistat la audierea acestora de către Poliție, iar organele competente au dispus măsuri educative prin instanța de judecată”, arată DGASPC Hunedoara.
Codul penal stabilește (în cadrul articolului 113) că un minor nu va răspunde penal, în două ipoteze și anume dacă nu a împlinit 14 ani, nu va răspunde penal în nicio situație; dacă are între 14 și 16 ani, va răspunde penal doar dacă a săvârșit fapta cu discernământ.
De la 16 ani, încolo, minorul va răspunde penal la fel ca un adult.
Monika BACIU