Familiile monoparentale vor beneficia de zile libere, în cazul suspendării sau limitării activităților şcolare
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 182/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi a art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, informează Administraţia Prezidenţială.
Actul normativ prevede prevede că şi în cazul familiilor monoparentale sunt acordate zile libere pentru părinţi pentru supravegherea copiilor dacă sunt suspendate sau limitate cursurile şcolare care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege, pe 10 martie şi acesta are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 182/2020 care cuprinde prevederi referitoare la îmbunătăţirea cadrului legal privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor şi în situaţiile în care activitatea didactică în unităţile de învăţământ se desfăşoară în scenariile prevăzute prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al ministrului Sănătăţii.
De asemenea, este condiţionată acordarea zilelor libere plătite pentru părinţi de nedesfăşurarea activităţii în regim de telemuncă sau de muncă la domiciliu.
„În plus, se preconizează completarea art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.132/2020, urmărindu-se, ca accesul la suma acordată în scopul achiziţionării de pachete de bunuri şi servicii tehnologice pentru salariaţii care au lucrat minimum 15 zile în regim de telemuncă în perioada stării de urgenţă, să fie permis numai angajatorilor care şi-au îndeplinit obligaţiile legale de modificare a raportului de muncă al salariatului şi au transmis datele înregistrate în Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor, în termenul legal de înregistrare a modificării, raportat la perioada stării de urgenţă”, potrivit propunerii legislative.
Zilele libere sunt acordate şi în cazul părinţilor care: „- au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară; – celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere, se află într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei”.
O altă modificare realizată prin proiectul de lege introduce opţiunea de a alege între acordarea de zile sau de majorarea salarială suplimentară, atât pentru familia monoparentală, cât şi pentru situaţiile în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea într-unul din domeniile sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, penitenciare şi unităţile sanitare publice, în acest caz beneficiind doar unul dintre părinţi, în funcţie de opţiunea exprimată.
„Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice beneficiază de zilele libere, la cerere, numai cu aprobarea angajatorului. Fac excepţie familiile monoparentale, care pot opta fie pentru acordarea de zile libere conform, fie pentru acordarea majorării drepturilor salariale cuvenite, fără ca aceste drepturi să poată fi cumulate pentru aceeaşi perioadă”, conform sursei citate.
Totodată, „în situaţia în care unul dintre părinţi îşi desfăşoară activitatea în unul dintre aceste domenii, acesta are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din această perioadă, numai în cazul în care angajatorul nu a aprobat cererea de acordare de zile libere”.
Dacă ambii părinţi „îşi desfăşoară activitatea în unul dintre aceste domenii, doar unul dintre aceştia are dreptul la acordarea de zile libere, cu aprobarea angajatorului, sau, în cazul în care angajatorul nu a aprobat cererea de acordare de zile libere, la majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite. Această majorare se acordă pe baza cererii părintelui, însoţită de declaraţia celuilalt părinte că nu beneficiază de acest drept”, mai prevede proiectul.
Cererea şi declaraţia sunt depuse la angajator în luna curentă pentru luna anterioară.
news.ro