Facultatea de Mine de la Petroșani pregătește specialiști conform cerințelor europene
Specializările Facultății de Mine din Petroșani sunt revigorate de cererea mare de specialiști. Dacă în urmă cu ceva timp specializările Facultății de Mine din Petroșani erau attractive doar pentru cei care munceau în subteranul minelor, în acest moment datorită eforturilor depuse de colectivul facultății, specializările au devenit foarte attractive pentru un număr mare de studenți care trec pragul instituției de învățământ superior de la Petroșani. Acest lucru este datorat și societății care este într-o continuă dezvoltare iar iar persoanele calificate sunt la mare căutare.
„Este o observație care a fost făcută de câtre toți actorii atât active, cât și pasivi din societatea actuală. În schimb cei care studiază aproape mineritul și evoluția dinamică a exploatări mineralului și au curiozitatea de cunoaștere și de a depăși granițele naționale sau internaționale, au constata că an de an, de la un deceniu la altul, producțiile mondiale cresc. Marea majoritate a substanțelor utile care sunt exploatate la nivel mondial, statistic producția a crescut cu 180% în ceea ce privește exploatarea. Există substanțe minerale utile ale căror proprietăți au fost potențate în ultimii ani în tehnologia de vârf și care înregistrează creșteri de peste 600%. Această oportunitate a fost sesizată de mai mulți actori ai societății din ultimii ani și există o revigorare a domeniului și la noi în țară. Acest lucru este datorat și factorilor economici și de ce nu și militari din apropierea granițelor noastre”, a declarat Conf Univ Dr Ing Csaba Lorinț decanul Facultății de Mine.
Decanul Facultății de Mine din cadrul Universității Petroșani, Csaba Lorinț este de părere că programele de studii pe care facultatea le oferă au început să prezinte tot mai mare interes de la an la an și nu vizează doar specializarea de Inginerie Minieră.
Chiar și în aceste condiții cerea de specialiști este una foarte mare iar universitatea nu poate asigura nevoile tuturor angajatorilor care sunt interesați de absolvenții de la Petroșani. În ultima perioadă de timp aceștia au fost cooptați de către cei de la Complexul Energetic Oltenia sau de Compania Sării.
„Chiar dacă au fost doi ani grei din punct de vedere epidemiologic, am privit peste acest lucru și am încercat să venit în atenția colectivă arătând mereu importanța și noblețea acestor meserii care au de a face cu gestionarea resurselor. La nivelul Facultății de Mine prin programele de studii pe care le oferim, nu vizăm în exclusivitate doar Ingineria Minieră. Programele noastre de studii acoperă o gamă largă de specializări care au toate legătură cu această dezvoltare durabilă și cu exploatarea durabilă a resurselor. În afară de programul de studii consacrat în Ingineria Minieră, avem Topografie, avem Construcții Miniere, avem Ingineria Mediului, Ingineria Securității în Muncă și mai avem o specializare mai nouă care se desfășoară la Deva și anume Ingineria și Managementul Afacerilor. Acestă prezență a noastră peste tot face ca rezultatele admiterii să fie din ce în ce mai bune, să ne acoperim în primul rând locurile bugetate, ceea ce pentru noi reprezenta o problemă în trecut. Faptul că avem mai mulți studenți cu taxă arată că există un interes în creștere a celor care doresc să își diversifice arealul de cunoștințe și întrzăresc o oportunitate pe piața muncii. Nu neajuns pe care îl avem în momentul de față, dar pe care sperăm să îl putem rezolva pe viitor, este numărul mare de solicitări de specialiști decât numărul de absolvenți pe care îl avem. Aici mă refer la profilul persoanei, care trebuie să fie matură atât ca vârstă cât și ca mentalitate. Mulți dintre absolvenții pe care îi avem la specializarea de Inginerie Minieră sunt deja la vârsta la care nu mai sunt dispuși să o ia de la capăt într-o nouă activitate profesională, ei deja fiind angrenați într-o profesie”, a mai precizat sursa citată.
Chiar dacă în acest moment la nivel european și mondial există anumite directive care spun că exploatările miniere trebuie să își oprească activitatea iar în locul lor trebuie să ia naștere surse de energie verde, specializările pe care facultatea de Mine le oferă sunt de viitor și acoperă o gamă mare din cerințele de pe piața de muncă actuală, atât din țară cât și de peste hotare.
Specializările noastre vizează această zonă de exploatare durabilă și aici nu ne referim doar la resursele energetice, care în baza Comisiei Europene în viitorii ani trebuie să se reducă drastic. Realitatea contemporană ne face să reevauăm acest program de decarbonificare care va avea loc. O mare problemă a energiei este aceea că nu poate fi stocată motiv pentru care sunt acele resurse alternative de energie care nu pot fi pornite și oprite la buton”, mai spune Csaba Lorinț.
Universitatea din Petroșani a făcut eforturi pe parcursul anilor pentru a revigora specializările existente și de a le face din ce în ce mai attractive pe piața forței de muncă.
Monika BACIU