Facebook va lua măsuri împotriva informaţiilor false răspândite prin intermediul WhatsApp
WhatsApp îşi va avertiza utilizatorii când sunt victime ale unei campanii de dezinformare desfăşurate în masă.
Inginerii WhatsApp testează în prezent un sistem de detectare şi avertizare a utilizatorilor cu privire la mesajele de tip spam, care conţin informaţii de natură să creeze panică.
Mesajele de tipul „dă mai departe să afle şi alţii” nu sunt o noutate în mediul digital. Însă, răspândirea unor informaţii false prin intermediul unei baze enorme de utilizatori, cum este cazul WhatsApp, poate avea consecinţe grave.
Drept urmare, cei ce la WhatsApp încearcă să limiteze impactul acestui tip de mesaje răspândite în cadrul propriei reţele. Utilizatorii vor fi avertizaţi când sunt pe cale să devină victimele unei astfel de campanii.
Astfel, conform notificărilor observate deja de un număr limitat de utilizatori, când primesc sau sunt pe cale să trimită mai departe un mesaj care a circulat deja pe la un număr semnificativ de persoane, utilizatorii WhatsApp vor fi atenţionaţi.
Deşi pot părea inofensive şi uşor de depistat, acest gen de mesaje au arătat deja cât de periculoase pot fi.
Şapte persoane au murit în luna mai a anului trecut în India, după ce un astfel de mesaj propagat prin WhatsApp a creat isterie în rândul populaţiei cu privire la presupuşi răpitori de copii.
Facebook, care deţine WhatsApp, nu este la prima încercare de a limita impactul ştirilor false trimise prin intermediul WhatsApp. Anul trecut, compania americană a cumpărat reclame în ziare, atât în India, cât şi în Europa, pentru învăţa oamenii cum să identifica ştirile false.
Funcţia este deocamdată testată, neexistând informaţii cu privire la implementarea oficială.
news.ro