Expoziție de pictură la EM ART GALLERY din Deva

În acestă seară, începând cu orele 18:00, la cea mai cochetă galerie de artă din centrul vechi al Devei, va avea loc expoziția de pictură sub numele,”Dincolo de Absolut”. Lucrările expuse sunt realizate de un grup de profesori, masteranzi, licențiați din Republica Moldova sub coordonarea lectorului univ. Iurie Lupu, în cadrul taberei de creație de la Cabana Cascada, din munții Retezat.

Iurie LUPU- ”Dincolo de Absolut” –  Republica Moldova

Este pentru a doua oară când artiștii din Republica Moldova, respectiv de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, au decis  să expună pe simezele galeriei EM ART. ”Așa cum ne-am propus de la înființare, doresc ca pe simezele acestei galerii să aducem lucrări de înaltă ținută artistică și artiști de renume național și internațional”,  menționează  proprietarul galeriei, artistul Mircea Popițiu.

Pe lângă artiștii plastici care realizează lucrări în tehnica picturii pe pânză, li se alătură și ceramistul Vasile Burghilă, un masterand de renume internațional, care se prezintă cu un grupaj de trei lucrări în tehnica ceramică-lut glazurat.

Inedit este faptul că artistul și coordonatorul, Iurie Lupu, aduce în atenția publicului iubitor de artă o lucrare specială dedicată campioanei noastre la tenis, Simona Halep.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *